Obiecte Deep Sky din constelația Scorpius

Roiul deschis M7 (NGC 6475) sau roiul lui Ptolomeu este vizibil cu ochiul liber ca o pată difuză, aproape de acul scorpionului. Conține 80 de stele cu magnitudine 6 și mai joasă, dispersate pe o zonă cât de două ori diametrul Lunii pline.

La o distanță aproape dublă se află M6 (NGC 6405), roiul Fluturele, ce o conține pe BM Scorpii, o gigantă variabilă portocalie de magnitudine 6. Roiul este compus, în mare parte, din stele fierbinți, de tip spectral B.

Lângă Antares se află M4 ( NGC 6121) – unul dintre cele mai apropiate roiuri globulare, aflat la o distanță de 7 000 de ani-lumină de Pământ.

M80 (NGC 6093) este un roi globular compact, situat la jumătatea distanței dintre alfa și beta Scorpii. Fiind situat la 36,000 de ani-lumină de noi și alcătuit din sute de mii de stele, roiul este slab în strălucire și ne trebuie un telescop mare pentru a-l studia în detaliu.

Spre sud se poate observa, cu ochiul liber sau cu un binoclu, roiul deschis NGC 6231. Cea mai strălucitoare stea din acest roi este Zeta (ζ) Scorpii, ce are un companion de magnitudine 4, mult mai apropiat de noi. Roiul se află la aproximativ 5500-6000 de ani-lumină de Pământ și este format din stele supergigante asemănătoare Pleiadelor în miniatură. Dacă acest roi ar fi situat la aceeași distanță ca și Pleiadele, stelele sale ar avea o strălucire de cel puțin 50 de ori mai mare decât cea a Pleiadelor. Se crede că are o vârstă de 3.2 milioane de ani. Mai mult, acest roi se apropie de noi cu o viteză de 22 de km/s.

Cea mai puternică sursă de raze X de pe cer este Scorpius X-1, format dintr-o stea albastră de magnitudine 13, orbitată de o stea neutronică.

Observarea stelei Pollux

Pollux este cea mai strălucitoare stea din constelația Gemeni și a 17 de pe cerul nopții. În emisfera nordică, constelația
Gemeni este vizibilă   toamna, iarna și primăvara. În această perioadă (Mai)  ea se poate distinge  pe cerul nopții în partea vestică. După apusul Soarelui, strălucitoarea planetă Venus iese ușor în evidență în vest. Deasupra lui Venus, spre dreapta se
află constelația Auriga (cea mai strălucitoare stea fiind steaua alfa Aurigae – Capella), iar spre stânga, se găsește constelația Gemeni.

Cele 2 stele strălucitoare beta și alfa –  Pollux și Castor –  sunt foarte ușor de recunoscut. În spre nord se găsește Castor, ce apare sub forma unui punct alb-asbăstrui iar la mică distanță, în spre sud, steaua mai strălucitoare, Pollux, care are o culoare portocalie.

Constelaţia Gemeni

 Gemeni este o constelaţie zodiacală care îi reprezintă pe gemenii mitici, Castor şi Polux, fii reginei Leda din Sparta şi fraţii Elenei din Troia. Este uşor de identificat datorită celor mai strălucitoare două stele, numite după gemeni. Deşi etichetată Beta (β) Geminorum, Pollux este mai strălucitoare decât Castor sau Alfa (α) Geminorum.

Castor este o stea multiplă, aflată la 52 de ani-lumină de Pământ. Văzută cu ochiul liber, apare ca o singură stea, cu magnitudnea 1,6, dar, printr-un telescop mic cu o putere de mărire destul de mare, se observă o pereche strălucitoare alb-albăstrie. Cele două stele formează o binară, cu o perioadă orbitală de 470 ani, şi care are drept companion o pitică roşie de magnitudine 9. Aceste trei stele sunt de fapt binare, companionii lor fiind invizibili printr-un telescop mic. Pollux este o gigantă portocalie, la 34 de ani-lumină de Pământ.

La picioarele gemenilor se găseşte roiul deschis M35. Când cerul este senin, roiul poate fi văzut cu ochiul liber, dar este mult mai uşor de găsit cu binoclul, prin care apare ca un petic elongat, eliptic de lumină, având lăţimea aparentă egală cu Luna plină.

Cu ochiul liber, sunt vizibile şi două stele variabile – Zeta  (ζ) Geminorum – o cefeidă variabilă ce oscilează între magnitudinile 3,6 şi 4,2, la fiecare 10,2 zile, şi Eta (η) Geminorum – o gigantă roşie, a cărei strălucire variază între 3,1 şi 3,9.

Gemeni conţine, de asemenea, nebuloasa NGC 2392 – o nebuloasă planetară cu un disc albăstrui similar ca dimensiune cu cel al globului lui Saturn, vizibil printr-un telescop mic. Este nevoie de aperturi mai mari la telescop pentru a observa tivul înconjurător de gaz al nebuloasei, ce seamănă cu parka unui eschimos. De aceea, această nebuloasă este numită popular Eschimosul sau Faţă de Clovn.

Auriga

Identificată de obicei cu regele Atenei, Erichthonius, Auriga este o constelaţie uşor de identificat pe cerul nordului datorită prezenţei stelei Capella (α) – cea mai nordică stea de magnitudine 1. Se află în Calea Lactee, între Gemeni şi Perseus, la nord de Orion.

Auriga este un lanţ de trei roiuri deschise mari şi strălucitoare – M36, M37 şi M38, aflate la 4 00 de ani-lumină. Acestea pot fi privite împreună printr-un binoclu cu unghi larg. Din acest trio, stelele lui M38 sunt cele mai dispersate şi, văzute cu un telescop mic, par să formeze lanţuri. M36 este cel mai mic roi, dar totodată, este şi cel mai uşor de observat, în timp ce M37 este cel mai mare, conţinând majoritatea stelelor, care sunt însă palide.

În apropierea ei este localizată nebuloasa stelară Flaming, IC 405. În centrul acesteia se află AE Aurigae – o stea fierbinte, masivă, de magnitudine 6, care luminează norii înconjurători de gaz şi praf.

Auriga conţine şi două binare extraordinare cu eclipsă de perioadă lungă – Zeta  (ζ) Aurigae şi Epsilon (ϵ) Aurigae. Prima este o gigantă portocalie, acompaniată de o stea mică albastră, care o eclipsează la fiecare 2,7 ani. Acest lucru duce la o scădere cu  30% a strălucirii timp de şase săptămâni, de la magnitudinea 3,7 la 4,0. A doua este o supergigantă extrem de luminoasă, eclipsată de un partener întunecat şi misterios, o dată la fiecare 27 de ani – cea mai lungă perioadă a unei stele variabile cu eclipsă. În timpil eclipsei, strălucirea lui Epsilon se înjumătăţeşte, de la magnitudinile 3,0 la 3,8, şi rămâne obscură mai mult de un an. Se crede că vecina ei este o stea binară apropiată, înconjurată de un disc de gaz. Ultima eclipsă a avut loc între 2009-2011.

Cepheus

Având forma unei mitre de episcop, Cepheus nu este uşor de găsit pe cer, fiind flancat de soţia sa, Cassiopeia, şi de Draco, balaurul. Stelele lui principale au forma unui turn deformat sau a unei clopotniţe, deşi această constelaţie antică îl reprezintă, de fapt, pe regele mitologic Cepheus din Ethiopia, soţul reginei Cassiopeia şi tatăl Andromedei.

Cea mai cunoscută stea este Delta (δ) Cephei, de la care şi-au luat numele toate stelele variabile – cefeide. Aflată la mai puţin de 1 000 de ani-lumină distanţă faţă de Pământ, această gigantă galbenă variază între magnitudinile de 3,5 şi 4,4, la fiecare cinci zile şi nouă ore. Aceste schimbări pot fi urmărite cu ochiul liber. Delta (δ) Cephei este, de asemenea, o stea dublă, companionul ei alb-albăstrui, cu magnitudine de 6, fiind vizibil printr-un telescop mic.

O stea variabilă importantă de alt tip este Mu (μ) Cephei, o supergigantă roşie, ce oscilează între magnitudinile de 3,4 şi 5,1, cam la doi ani. Este cunoscută ca „Steaua de Granat”, datorită coloraţiei în roşu aprins. Ea se află la marginea unei nebuloase mari, dar palide, numită IC 1396. Nebuloasa este centrată pe o stea multiplă de magnitudine 6, Struve 2816.

 

 

 

 

 

Andromeda

Andromeda este una dintre cele 48 de constelaţii descoperite de astronomul Ptolomeu şi una dintre cele 88 de constelaţii moderne. În mitologia greacă, Andromeda a fost înlănţuită de o stâncă, pe malul mării, şi oferită ca sacrificiu unui monstru marin, pe nume Cetus, pentru a ispăşi pedeapsa săvârşită de mama ei, regina Cassiopeia.Eroul grec Perseus, care zbura spe casă după ce o ucisese pe Medusa, a observat chinurile fecioarei. El i-a sărit în ajutor şi a omorât monstrul marin. Apoi a dus-o pe Andromeda în siguranţă şi s-a căsătorit cu ea.

Pe cerul emisferei nordice, Andromeda este o constelaţie vecină cu Perseus şi Cassiopeia. Capul „prinţesei” este marcat de Alpheratz (sau Sirrah) – Alfa (α) Andromedae – steaua cea mai apropiată de pătratul lui Pegasus, dintr-o constelaţie apropiată. Odată, se considera că Alpheratz era împărţit cu constelaţia Pegasus, unde reprezenta ombilicululcalului. Cele două nume ale stelei, Alpheratz sau Sirrah, derivă din termenul arab ce înseamnă „ombilicul calului”.

Cele mai strălucitoare stele din Andromeda sunt capul prinţesei (α), pelvisul ei (β) şi piciorul ei stâng (γ). Într-o noapte senină, cel mai îndepărtat punct până la care se poate vedea se află la 2,5 milioane de ani-lumină – distanţa până la Andromeda, o galaxie spirală uriaşă, compusă din stele asemănătoare galaxiei noastre, Calea Lactee. Cunoscută ca şi , această galaxie măsoară mai multe diametre ale Lunii pline. Cu ochiul liber se vede ca o pată difuză, mai mult elongată decât spirală, pentru că este înclinată într-un unghi mai mare faţă de Pământ. Pentru a o privi pe M31 printr-un telescop, trebuie folosită o putere de amplificare mai redusă pentru a avea cel mai larg câmp de observaţie. Numai regiunile interioare ale lui M31 sunt destul de strălucitoare pentru a putea fi văzute cu instrumente de putere mică. Alte galaxii din această cpnstelaţie sunt M32 şi M110, însă aceastea sunt greu de observat printr-un telescop mic.

Gamma (γ) Andromedae, cunoscută şi ca Almaak sau Almach este o stea dublă în culori contrastante. Este formată dintr-o stea gigantă portocalie, de magnitudine 2,3 şi dintr-un companion albastru palid, care poate fi văzut printr-un mic telescop.

Cassiopeia

Marea formă de W de pe cer, între Cepheus şi Perseus şi la nord de Andromeda, Cassiopeia este uşor de recunoscut. Cassiopeia este regina mitică a Ethiopiei, soţia lui Cepheus şi mama Andromedei. Fiind foarte vanitoasă, ea le-a mâniat pe Nereide, fiicele lui Poseidon, lăudându-se că  ea este mai frumoasă. Drept pedeapsă, Poseidon a trimis un monstru să-i distrugă regatul.

Gamma (γ)  Cassiopeiae este o stea fierbinte, care se roteşte repede şi aruncă ocazional jeturi de gaz de la ecuator, ceea ce provoacă schimbări neprevăzute de strălucire. Astfel, are magnitudini cuprinse  între 3,0 şi 1,6, dar, de obicei are magnitudinea 1,6.

O stea cu un ciclu mult mai previzibil este Rho (ϱ) Cassiopeiae, o supergigantă alb-gălbuie, extrem de luminoasă, care fluctuează între magnitudinile 4 şi 6, o dată la fiecare 10 sau 11 luni. Se află la 10 000 de ani-lumină distanţă, o distanţă excepţional de mare pentru o stea vizibilă cu ochiul liber.

Eta (η) Cassiopeiae este o pereche stelară frumoasă, compusă dintr-o stea galbenă şi una roşie. Acestea au magnitudini de 3,5 şi 7,5 şi se pot vedea printr-un telescop mic.

Cassiopeia conţine un număr de roiuri deschise, care se află în zona de acoperire a instrumentelor de observare de mici dimensiuni. Cele mai importante dintre ele sunt M52, aflată lângă graniţa cu Cepheus şi vizibilă cu un binoclu, M103, un grup mic, aplatizat, vizibil printr-un telescop mic şi NGC 663, un roi mai mare, observabil cu binoclul.

Orion

Un vânător gigant sau un războinic urmat de câinii săi (Canis Major şi Canis Minor). Este Orion, una dintre cele mai importante constelaţii de pe cer. În mitologia greacă, Orion a fost un bărbat înalt şi chipeş, fiul lui Poseidon, zeul mării. Poetul grec Homer l-a descris pe Orion în Odiseea ca pe un mare vânător, care mânuia o bâtă de bronz. În ciuda abilităţii sale de vânător, a fost ucis de un scorpion, ca pedeapsă pentru înfumurarea lui. Pe cer, Orion este aşezat în partea opusă lui Scorpius.

Ceea ce face această constelaţie specială este Centura Orion, formată dintr-o linie de trei stele de magnitudine 2. Sabia ce atârnă de centură este formată din stele şi nebuloase, de exemplu M42 sau nebuloasa Orion.

Alfa (α) Orionis este Betelgeuse – o supergigantă roşie, de câteva sute de ori mai mare decât Soarele. Betelgeuse variază regulat în strălucire, între magnitudinile 0,0 şi 1,3, dar magnitudinea medie este 0,5. Se află la aproximativ 430 de ani-lumină distanţă şi este mai aproape de Pământ secât orice altă stea strălucitoare din Orion. Ea se află într-un contrast coloristic cu Rigel, Beta (β) Orionis, o supergigantă albastră, care marchează piciorul stând al lui Orion.

În afară de momentele rare când Betelgeuse se află la magnitudine maximă, Rigel este cea mai strălucitoare stea din constelaţie. Rigel este o stea dublă , aflată la aproape 800 de ani-lumină de Pământ. Companionul lui de magnitudine 7 poate fi distins în mijlocul aurei acestuia cu un telescop mic. Delta  (δ) Orionis şi Zeta (ζ) Orionis sunt de asemenea stele duble care pot fi văzute cu telescopul, prima având un companion de magnitudinea 7, iar ultima fiind însoţită de o stea cu magnitudinea 4.

Dacă privim Orion cu un binoclu, descoperim adevărate minuni. În zona sabiei se află NGC 1981 – un roi mare şi dispersat de stele cu magnitudinea 6 şi nebuloasa Orion – un nor enorm de gaz unde se formează stele, la 1 500 de ani-lumină de Pământ. Aceasta acoperă o zonă de pe cer mai mare decât două diametre lunare. În nopţile senine se poate vedea cu ochiul liber ca o pată difuză de lumină, la sud de centura lui Orion. În centrul nebuloasei se găseşte o stea multiplă Theta-1 (θ) Orionis sau Trapezium, care apare ca un grup de patru stele de magnitudinile 5 şi 8 când este privită printr-un telescop mic. Pe o latură a nebuloasei se află Theta-2 Orionis, o stea dublă cu componente de magnitudine 5 şi 6, care pot fi văzute separat cu binoclul. În vârful sabiei este situată Iota (ι) Orionis, o stea dublă cu componente de magnitudine 3 şi 7.

Mult mai impresionantă este steaua Sigma (σ) Orionis. Un telescop mic arată că steaua principală de magnitudine 4 are doi companioni de magnitudine 7, de-o parte, şi un companion mai apropiat, de magnitudine 9, de cealaltă parte.

Mercur – pe cerul lunii martie

Suntem în prima săptămână din luna martie. Pe cerul nopţii se pot observa cu uşurintă 3 dintre planetele Sistemului Solar, Venus şi Jupiter, în vest şi Marte, în est. Dar, imediat după asfinţitul Soarelui, un punct gălbui-pal apare în partea cea mai strălucitoare a amurgului, aproape de Venus. Este planeta Mercur. Să aflăm cum o putem observa.

Mai întâi, localizăm planeta Venus, care este cel mai strălucitor obiect de pe cer, cu excepţia Lunii. Ne aflăm cu ochii în partea vestică a cerului. Acum trebuie doar să coborâm puţin privirea, îndreptată spre ultima lumină  puternică a amurgului. Ar trebui să zărim o lumină gălbuie ştearsă. Este de fapt Mercur, ce străluceşte de 25 de ori mai slab decât Venus. Dacă însă această planetă nu poate fi găsită cu ochiul liber de la început, un binoclu sau aplicaţia android Google Sky Map  ar fi de mare ajutor.

Mercur are o magnitudine aparentă cuprinsă între -2,0 și 5,5 şi este deci, foarte strălucitoare. Dar, planeta nu se îndepărtează niciodată la mai mult de 28⁰ de Soare. Astfel, ea poate fi văzută numai în zori sau la asfinţit, şi numai câteva zile, în fiecare lună.

Se spune că este planeta vizibilă cu ochiul liber cel mai dificil de localizat. Nici marele astronom din Evul Mediu,  Nicolaus Copernicus – cel care a dezvoltat teoria heliocentrică conform căreia  Soarele este centrul sistemului solar, orbitat de planete –  nu a putut surprinde vreodată  apariţia planetei Mercur.

Mercur are cea mai puternică strălucire pe 5 Martie, când se află la cea mai mare distanţă de Soare, urcând astfel mai sus pe cerul nopţii. Aşa că, nu ezita să admiri pentru câteva momente ceva ce nu mulţi oameni au avut şansa să o facă.

Ştiaţi că …?

–  Mercur a fost descoperită prima dată de sumerieni în al treilea mileniu înaintea erei noastre?

–  numele acestei planete a fost dat de romani, după zeul mesager Mercur, din cauza mişcării aparent rapide pe cerul crepuscular?

–  Mercur este cea mai apropiată planetă de Soare. O zi pe Mercur durează cât 59 de zile terestre, iar un an are 88 de zile terestre?

–  un observator de pe Mercur ar aştepta 176 de zile terestre ca să răsară din nou Soarele?

–  Mercur este cea mai bogată planetă în fier, ce formează un nucleu care reprezintă 42% din volumul planetei? (nucleul Pământului ocupă aproximativ 17 % din volumul său)

–  Mercur are un câmp magnetic de 100 de ori mai slab decât al Pământului? (datorită nucleului)

–  pe suprafaţa planetei există cratere, formate în urma impacturilor cu asteroizi şi comete de acum 3,8 miliarde de ani?

–  Mercur prezintă cele mai mari variaţii termice la suprafaţă – temperatura are o valoare de aproximativ 430⁰ C în timpul zilei şi scade brusc în timpul nopţii, până la -180⁰C?

–  Mercur nu are sateliţi naturali ?