Ce mistere ascunde Luna plină?

3 iulie 2012. A fost ziua, sau mai bine zis noaptea, lunii iulie 2012 în care Luna, satelitul natural al Pământului a fost 100% plină. Cu această ocazie, astăzi vom face o călătorie printre miturile Lunii pline. Ori de câte ori se întâmplă un fenomen straniu sau chiar un hazard natural, oamenii tind să zică “sigur a fost Lună plină!“.

Credințe despre Luna plină în folclor:

–          La lumina Lunii pline anumite persoane își schimbă forma, transformându-se în lupi. Aceste persoane sunt numite -vârcolaci-.

–          Dacă în aceeași lună apar 2 Luni Pline (așa cum va fi august 2012), în următoarea lună (septembrie 2012) vremea va fi aspră.

–          Femeile care stau în lumina Lunii pline sau se holbează la aceasta, vor rămâne însărcinate, dând naștere la un monstru.

–          Dacă ne căsătorim în timpul Lunii pline vom avea parte de mult noroc și bogăție.

–          Copii născuți într-o noapte cu Lună plină vor fi puternici.

–          Luna plină în noaptea de Crăciun aduce ghinion.

–          Luna plină afectează mările și oceanele, acestea având cele mai ridicate valuri. Astfel, se crede că și oamenii trebuie să fie influențați într-un anume mod.

–          Atunci când Luna plină se află la cea mai apropiată depărtare față de Pământ (Superluna), se întâmplă dezastre naturale. De exemplu, cutremurul urmat de tsunami din oceanul Indian din 2004 sau scufundarea Titanicului în oceanul Atlantic în 1912 sunt fenomene cauzate de această apariție.

Luna plină ne înnebunește

În trecut se credea că oamenii se transformă în vârcolaci la lumina Lunii pline. Astăzi, în secolul 21, oamenii nu mai cred în astfel de mituri supranaturale. În schimb, au creat mituri ce fac Luna răspunzătoare pentru problemele lor din viața de zi cu zi. Cuvântul ”lunatic”, ce înseamnă alienat (nebun), s-a format prin adăugarea sufixului ”tic” (ce înseamnă -îngrozit-) la rădăcina “luna“. De asemenea, mulți oameni, de diferite profesii (asistente, polițiști), ajung să ne spună la un moment dat că  se vor întâmpla lucruri neobișnuite în timpul nopților cu Lună plină.

Epuizări mintale, comportamente criminale sau alte anomalii se credeau a fi cauzate de Luna plină. Studiind posibilele efecte ale Lunii pline aspra oamenilor s-a ajuns la concluzia că afirmațiile negative dezvoltate în folclor despre Luna plină nu au nicio bază științifică.

Anunțuri

Steaua Pollux – câteva cuvinte introductive

Deși este catalogată stea beta, Pollux este cea mai strălucitoare stea din constelația zodiacală Gemeni – foarte ușor de observat cu ochiul liber în această perioadă, aflându-se în partea vestică a cerului după apusul Soarelui. Pollux este o stea gigantă portocalie, situată la  o distanță de 34 de ani-lumină de Pământ și orbitată de o planetă extrasolară. Mai jos, putem vedea o fotografie ce are în prim-plan stealele Pollux și Castor (gemenii), planeta Saturn, un avion și Luna, aflată în faza – ultimul pătrar -.

A scufundat Luna Titanicul?

15 aprilie 1912. Aceasta este data binecunoscută de noi toţi, fie că ne plac istoria sau filmele – este data în care vasul pasager Titanic s-a scufundat în Oceanul Atlantic, lovind un asiberg, în drumul său spre New York. Dar este aceasta singura cauză care a reuşit să doboare cel mai mare vas de pe acele vremuri? Ultimele cercetări răspund că nu, arătând spre un alt posibil vinovat – Luna, satelitul natural al Pământului.

Scufundarea Titanicului a rămas în istorie ca fiind cel mai mare dezastru maritim dintr-o perioadă fără războaie. Au fost ucişi 1 517 din cei 2 224 oameni îmbarcaţi la bordul vaporului în Southampton, Marea Britanie. Titanicul îl avea căpitan pe Edward John Smith – cel mai experimentat căpitan din acele timpuri. El navigase spre ţărmul american, trecând prin Atlantic, de foarte multe ori în strălucita sa carieră. Era cunoscut ca un navigator atent şi înţelept, luând cele mai bune decizii. De aceea, el a fost numit căpitanul celei mai mari şi mai rapide nave de la începutul secolului XX.

Totuşi, el a ales să trecă peste avermismentele celorlalţi navigatori, conform cărora, pe drumul vapoarelor spre America existau aisberguri. Acesată neglijenţă a avut o mică influenţă la scufundarea Titanicului. În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, în sudul peninsulei Newfoundland,  Titanicul a fost lovit de un aisberg provenit din insula Groenlanda. Dar, de obicei aceste aisberguri din Groenlanda rămân în apele mai puţin adânci din Labrador şi Newfoundland până ce se topesc suficient de mult pentru a înainta spre sud. După spusele unor oameni, este inexplicabil cum, în acea noapte, un aisberg a reuşit să eşueze spre calea Titanicului, lovindu-l şi provocând o adevărată tragedie.

Oceanograful Fergus Wood  a avut o teorie – el a presupus că în acea lună, ianuarie 1912, Luna s-a aflat foarte aproape de Pământ. Astfel, ea a provocat valuri foarte înalte care nu au mai lăsat aisbergurile să se topească la locul lor obişnuit şi le-a făcut să plutească, integral, pe alte trasee spre sud.

O echipă de cercetători au studiat acestă teorie. Ei au ajuns la concluzia că, în ianuarie 1912 Luna s-a aflat la cea mai mare apropiere de Pământ în 1 400 de ani. Pe 4 ianuarie 1912, a fost lună plină. În timpul acestei nopţi, timp de 6 minute, Luna s-a apropiat cel mai mult de planeta noastră. În plus, cu o zi în urmă, pe 3 ianuarie 1912, Soarele se apropiase cel mai mult de Pământ în timpul unui an.

„Este remarcabil”, au spus oamenii de ştiinţă. Ei cred că poziţia aisbergului ce avea să lovească Titanicul a fost schimbată de valurile puternice cauzate de Lună, aisbergul ajungând într-un altfel de loc – un loc care a ajuns să schimbe istoria.

Perseus

Perseus este o constelaţie nordică importantă, în Calea Lactee, între Cassiopeia şi Auriga. Este o constelaţie grecească originală care îl reprezintă pe Perseu, fiul lui Zeus şi al lui Danae. Acesta a fost trimis să aducă capul Medusei, a cărei privire îngrozitoare transforma totul în piatră. Pentru a îndeplini misiunea, el a primit un scut de bronz, de la zeiţa Atena, o sabie de diamant, de la Hefaistos, zeul focului şi metalelor, şi o pereche de sandale înaripate, de la Hermes, zeul fertilităţii. Perseu a reuşit să o decapiteze pe Medusa, uitându-se la reflexia acesteia în scutul său.

Pe cer, Perseu este înfăţişat cu mâna stângă ţinând capul Medusei, marcat de Algol – Beta (β) Persei – o cunoscută stea variabilă. În mâna lui dreaptă flutură sabia, marcată de roiurile gemene NGC 869 şi NGC 894.

Cel mai strălucitor membru al constelaţiei este Mirphak sau Alfa (α) Persei, cu o magnitudine de 1,8. Se află în centrul unui grup de stele cunoscut ca roiul Alfa Persei sau Melotte 20. Roiul este dispersat pe o zonă care are de câteva ori diametrul Lunii pline şi se vede bine cu binoclul.

Algol este o binară cu elipsă, formată din două stele pe orbită apropiată, una mult mai fierbinte şi mai strălucitoare decât cealaltă. Împreună strălucesc la o magnitudine de 2,1, dar, la fiecare 69 de ore, steaua mai palidă îşi eclipsează companionul. Pentru o periodă de cinci ore, lumina combinată a perechii scade la numai o treime din valoarea normală, o schimbare care este uşor de observat cu ochiul liber. După alte 5 ore, strălucirea lui Algol revine la normal. Previziunile eclipselor lui Algol sunt înregistrate în anuarele şi revistele astronomice.

Rho (ϱ) Persei este o variabilă de alt tip – o gigantă roşie care fluctuează cu aproximativ 50% din strălucire, cam o dată la 7 săptămâni.

Roiurile deschise gemene gemene NGC 869 şi NGC 894, denumite popular „Roiul Dublu”, conţin sute de stele de magnitudine 7 sau mai palidă şi acoperă o zonă de pe cer similară cu cea a Lunii pline. Ele se află la mai mult de 7 000 de ani-lumină distanţă de Pământ, în braţul spirală Perseus al galaxiei noastre. Ambele roiuri sunt observabile cu ochiul liber, asemenea unui petic strălucitor în Calea Lactee, lângă graniţa cu Cassiopeia, şi pot fi văzute şi mai bine cu binoclul sau cu un telescop mic. Dintre cele două roiuri de stele, NGC 869 pare să fie mult mai aglomerat. NGC 884 conţine câteva stele gigante roşii care lipsesc vecinului său.

M34 este un roi deschis dispersat, format din mai multe stele, situat lângă graniţa cu Andromeda. El acoperă o zonă aparent similară cu a unei Luni pline şi este uşor de observat cu binoclul.

Mercur – pe cerul lunii martie

Suntem în prima săptămână din luna martie. Pe cerul nopţii se pot observa cu uşurintă 3 dintre planetele Sistemului Solar, Venus şi Jupiter, în vest şi Marte, în est. Dar, imediat după asfinţitul Soarelui, un punct gălbui-pal apare în partea cea mai strălucitoare a amurgului, aproape de Venus. Este planeta Mercur. Să aflăm cum o putem observa.

Mai întâi, localizăm planeta Venus, care este cel mai strălucitor obiect de pe cer, cu excepţia Lunii. Ne aflăm cu ochii în partea vestică a cerului. Acum trebuie doar să coborâm puţin privirea, îndreptată spre ultima lumină  puternică a amurgului. Ar trebui să zărim o lumină gălbuie ştearsă. Este de fapt Mercur, ce străluceşte de 25 de ori mai slab decât Venus. Dacă însă această planetă nu poate fi găsită cu ochiul liber de la început, un binoclu sau aplicaţia android Google Sky Map  ar fi de mare ajutor.

Mercur are o magnitudine aparentă cuprinsă între -2,0 și 5,5 şi este deci, foarte strălucitoare. Dar, planeta nu se îndepărtează niciodată la mai mult de 28⁰ de Soare. Astfel, ea poate fi văzută numai în zori sau la asfinţit, şi numai câteva zile, în fiecare lună.

Se spune că este planeta vizibilă cu ochiul liber cel mai dificil de localizat. Nici marele astronom din Evul Mediu,  Nicolaus Copernicus – cel care a dezvoltat teoria heliocentrică conform căreia  Soarele este centrul sistemului solar, orbitat de planete –  nu a putut surprinde vreodată  apariţia planetei Mercur.

Mercur are cea mai puternică strălucire pe 5 Martie, când se află la cea mai mare distanţă de Soare, urcând astfel mai sus pe cerul nopţii. Aşa că, nu ezita să admiri pentru câteva momente ceva ce nu mulţi oameni au avut şansa să o facă.

Ştiaţi că …?

–  Mercur a fost descoperită prima dată de sumerieni în al treilea mileniu înaintea erei noastre?

–  numele acestei planete a fost dat de romani, după zeul mesager Mercur, din cauza mişcării aparent rapide pe cerul crepuscular?

–  Mercur este cea mai apropiată planetă de Soare. O zi pe Mercur durează cât 59 de zile terestre, iar un an are 88 de zile terestre?

–  un observator de pe Mercur ar aştepta 176 de zile terestre ca să răsară din nou Soarele?

–  Mercur este cea mai bogată planetă în fier, ce formează un nucleu care reprezintă 42% din volumul planetei? (nucleul Pământului ocupă aproximativ 17 % din volumul său)

–  Mercur are un câmp magnetic de 100 de ori mai slab decât al Pământului? (datorită nucleului)

–  pe suprafaţa planetei există cratere, formate în urma impacturilor cu asteroizi şi comete de acum 3,8 miliarde de ani?

–  Mercur prezintă cele mai mari variaţii termice la suprafaţă – temperatura are o valoare de aproximativ 430⁰ C în timpul zilei şi scade brusc în timpul nopţii, până la -180⁰C?

–  Mercur nu are sateliţi naturali ?