Pollux – caracteristici

Pollux a fost odată o stea de tip A, aflată în secvența principală. Dar între timp, ea și-a epuizat hidrogenul din nucleu în urma reacțiilor de fuziune atomică și a devenit o stea gigantă, clasificată în categoria stelară “K0 III b“. Prin “KO“ înțelegem că steaua este mai rece decât Soarele, “III“  ne conduce spre luminozitate, indicând cantitatea de energie emisă în funcție de masa stelei, iar prin “b“, aflăm că Pollux are o luminozitate inferioară mediei stelelor din clasa sa. Printr-o comparație cu Soarele, Pollux are o masă de două ori mai mare, o rază de aproape nouă ori cât raza Soarelui, o luminozitate de 46 de ori mai puternică și este de 31 de ori mai strălucitoare decât acesta în lumina vizibilă.

Temperatura acestei stele este de aproximativ 4,666 K, ceea ce o determină să aibă o culoare portocalie, specifică tuturor stelelor de tip K. Informații despre câmpul magnetic al stelei au fost obținute prin analizarea de radiații X emise de aceasta. Măsurând aceste emisii de raze X, s-a determinat că Pollux are un câmp magnetic foarte slab, fiind printre cele mai slabe câmpuri magnetice ale unei stele detectate vreodată. În acest mod, s-a ajuns la concluzia că Pollux a fost în trecut o stea de tip A, având un câmp magnetic mult mai puternic.

În 2006, oamenii de știință au descoperit că Pollux este orbitată de o planetă  uriașă pe care au numit-o Pollux b. Aceasta are masa de  2.9 ori mai mare decât cea a lui Jupiter și o perioadă de revoluție de 590 de zile (1,6 ani).

Anunțuri

Mercur – pe cerul lunii martie

Suntem în prima săptămână din luna martie. Pe cerul nopţii se pot observa cu uşurintă 3 dintre planetele Sistemului Solar, Venus şi Jupiter, în vest şi Marte, în est. Dar, imediat după asfinţitul Soarelui, un punct gălbui-pal apare în partea cea mai strălucitoare a amurgului, aproape de Venus. Este planeta Mercur. Să aflăm cum o putem observa.

Mai întâi, localizăm planeta Venus, care este cel mai strălucitor obiect de pe cer, cu excepţia Lunii. Ne aflăm cu ochii în partea vestică a cerului. Acum trebuie doar să coborâm puţin privirea, îndreptată spre ultima lumină  puternică a amurgului. Ar trebui să zărim o lumină gălbuie ştearsă. Este de fapt Mercur, ce străluceşte de 25 de ori mai slab decât Venus. Dacă însă această planetă nu poate fi găsită cu ochiul liber de la început, un binoclu sau aplicaţia android Google Sky Map  ar fi de mare ajutor.

Mercur are o magnitudine aparentă cuprinsă între -2,0 și 5,5 şi este deci, foarte strălucitoare. Dar, planeta nu se îndepărtează niciodată la mai mult de 28⁰ de Soare. Astfel, ea poate fi văzută numai în zori sau la asfinţit, şi numai câteva zile, în fiecare lună.

Se spune că este planeta vizibilă cu ochiul liber cel mai dificil de localizat. Nici marele astronom din Evul Mediu,  Nicolaus Copernicus – cel care a dezvoltat teoria heliocentrică conform căreia  Soarele este centrul sistemului solar, orbitat de planete –  nu a putut surprinde vreodată  apariţia planetei Mercur.

Mercur are cea mai puternică strălucire pe 5 Martie, când se află la cea mai mare distanţă de Soare, urcând astfel mai sus pe cerul nopţii. Aşa că, nu ezita să admiri pentru câteva momente ceva ce nu mulţi oameni au avut şansa să o facă.

Ştiaţi că …?

–  Mercur a fost descoperită prima dată de sumerieni în al treilea mileniu înaintea erei noastre?

–  numele acestei planete a fost dat de romani, după zeul mesager Mercur, din cauza mişcării aparent rapide pe cerul crepuscular?

–  Mercur este cea mai apropiată planetă de Soare. O zi pe Mercur durează cât 59 de zile terestre, iar un an are 88 de zile terestre?

–  un observator de pe Mercur ar aştepta 176 de zile terestre ca să răsară din nou Soarele?

–  Mercur este cea mai bogată planetă în fier, ce formează un nucleu care reprezintă 42% din volumul planetei? (nucleul Pământului ocupă aproximativ 17 % din volumul său)

–  Mercur are un câmp magnetic de 100 de ori mai slab decât al Pământului? (datorită nucleului)

–  pe suprafaţa planetei există cratere, formate în urma impacturilor cu asteroizi şi comete de acum 3,8 miliarde de ani?

–  Mercur prezintă cele mai mari variaţii termice la suprafaţă – temperatura are o valoare de aproximativ 430⁰ C în timpul zilei şi scade brusc în timpul nopţii, până la -180⁰C?

–  Mercur nu are sateliţi naturali ?

Inelele lui Jupiter

Descoperit de sonda Voyager 1 în 1979, sistemul de inele al lui Jupiter este subţire şi puţin strălucitor. Este format din trei părţi – inelul principal, plat, cu un diametru de 7 000 km şi o grosime de 30 km, inelul exterior, plat şi aproape transparent, cu un diametru de 850 000 km, care se întinde de la Amalthea până la orbita lui Thebe şi haloul, aflat la marginea interioară a inelului principal, cu grosimea de 20 000 km. Particulele de praf minuscule ale acesteia ajung până la norii care înconjoară planeta.

Cum este clima pe Jupiter ?

Din cauza încălzirii interne, Jupiter nu are anotimpuri, temperatura fiind constantă – aproape aceeaşi atât în regiunile polare, cât şi în cele ecuatoriale. Aerul cald care se ridică şi aerul rece care coboară în atmosferă produc vânturi care circulă în jurul planetei spre est şi spre vest, datorită rotaţiei  acesteia.
Viteza vânturilor se modifică în funcţie de latitudine, dar are cele mai mari valori în regiunea ecuatorială, peste 400 km/h.

Căldura solară şi infraroşie, vântul şi rotaţia planetei produc regiuni de turbulenţă, adică furtuni gigantice. Cele mai mici dintre acestea sunt comparabile cu cele mai mari uragane de pe Pământ. Durata lor variază de la câteva zile, la câţiva ani.

Cea mai vizibilă structură de pe Jupiter este Mare Pată Roşie, o furtună enormă, cu presiune ridicată, observată prima dată pe Pământ acum 340 de ani (foto – stânga jos).

Misiune pe Jupiter – atmosfera

Atmosfera lui Jupiter este formată în mare parte din hidrogen, mai precis 89,8%, restul de 10,2% fiind heliu şi compuşi simpli de hidrogen – metan, amoniac, apă şi complecşi – acetilenă, propan. Compuşii complecşi se condensează şi formează nori de diferite culori în stratul superior al atmosferei. Din cauză că gazele se condensează la temperaturi diferite, se formează tipuri diferite de nori, la altitudini diferite.

Gazul din zona ecuatorială este încălzit de Soare şi se ridică, deplasându-se spre regiunile polare, de unde coboară aer mai rece, care îi ia locul. Astfel, se formează o enormă celulă de circulaţie, la scara întregii emisfere.
Acest curent este deviat din direcţia din direcţia nord-sud în direcţia est-vest, datorită efectului Coriolis. De aceea, celula de circulaţie este împărţită în mai multe celule mai mici de aer care se ridică şi coboară. Acestea se observă la suprafaţa lui Jupiter ca nişte benzi  alternative de culori diferite – benzi albe, formate din aer rece care se ridică şi benzi maro-roşcate de aer mai cald care coboară, numite centuri.

Câmpul magnetic al lui Jupiter

Câmpul magnetic al lui Jupiter este generat de curenţi electrici din stratul gros de hidrogen metalic. Axa care trece prin polii magnetici este înclinată cu 11⁰ faţă de axa de rotaţie.
Acest câmp magnetic este de 20 000 ori mai puternic decât al Pământului. Astfel, particulele transportate de vântul solar îl lovesc şi sunt încetinite şi deviate, mişcându-se în spirală, de-a lungul liniilor de forţă.

Unele particule intră în atmosfera superioară, în zona polilor magnetici, unde se ciocnesc cu gazele existente în atmosferă şi produc aurore.
Alte particule cu sarcină electrică sunt capturate şi formează un strat asemănător unui disc, în jurul ecuatorului magnetic a lui Jupiter, prin care circulă curenţi electrici.
Particulele cu energie mare sunt capturate şi formează centuri de radiaţie, asemănătoare centurilor Van Allen din jurul Pământului, dar mult mai intense.


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câmpul constituie o regiune vastă, numită magnetosferă, a cărei dimensiune variază în funcţie de vântul solar. Se presupune  că are o coadă lungă de aproximativ 600 milioane km.

Jupiter – Date generale

Distanţa medie faţă de Soare: 778, 3 milioane km
Temperatura la suprafaţa norilor: -110⁰ C
Diametru: 142 984 km
Volum (Pământ = 1): 1 321
Număr de sateliţi: 63
Perioadă de rotaţie: 9,93 ore
Perioadă de revoluţie  (lungimea unui an): 11,86 ani tereştri
Masă (Pământ = 1): 318
Gravitaţia la suprafaţa norilor:  2,53
Observare: este o planetă strălucitoare, uşor de observat. Chiar la cea mai slabă magnitudine a sa, Jupiter străluceşte mai puternic decât Sirius, cea mai strălucitoare stea. Se vede cel mai bine la opoziţie, o dată la 13 luni.