Sateliţii lui Saturn

Descoperit în 1635, Titan este cel mai mare dintre cei 60 de sateliţi ai lui Saturn şi singurul din Sistemul Solar care are o atmosferă substanţială.

Sateliţii lui Saturn sunt formaţi din rocă amestecată cu gheaţă de apă. Unii au suprafeţe vechi, cu cratere, alţii par să aibă suprafaţa remodelată, în urma unor fenomene tectonice sau a unor erupţii de gheaţă. Primii sateliţi descoperiţi poartă  numele unor giganţi mitologici (Prometheus, Epimetheus), iar cei descoperiţi recent au nume galice, eschimoase şi scandiave.

Planete şi corpuri cosmice mai mici

Sistemul Solar s-a născut în urma condensării prafului şi gazului într-un disc rotitor numit disc protoplanetar. Din materia centrală s-a format Soarele, iar din materia exterioară s-au format planetele şi alte obiecte cosmice mai mici şi mai rece.

O planetă este o sferă cu un diametru de cel puţin 1 500 km, care se roteşte pe o orbită în jurul unei stele şi, spre deosebire de piticele maro, nu produce fuziune nucleară. Obiectele mai mici sunt:

– sateliţi – obiecte care se mişcă pe orbite în jurul unor planete sau asteroizi.

 

 

 

 

 

 

– asteroizi – corpuri stâncoase cu diametrul  de la 50 m până la 1 000 km.

 

 

 

 

 

 

–  comete – bucăţi de gheaţă şi rocă, de câţiva km, care se rotesc pe orbite la periferia Sistemului Solar.

 

 

 

 

 

– planetele pitice, asemănătoare cometelor, dar cu un diametru de câteva sute de km.

 

 

 

 

 

 

 

 

– meteoroizii – rămăşiţe ale asteroizilor sfărâmaţi sau praf de comete.