Găurile Negre

Dezvoltarea astronomiei în unde radio, infraroşii, ultraviolet, raze X şi raze gamma a dezvăluit existenţa unor obiecte noi pe care oamenii nu şi le imaginaseră înainte.

Încă din 1783, astronomul John Mitchell a sugerat existenţa găurilor negre ca fiind obiecte cu o masă atât de mare încât nici lumina proprie nu poate scăpa gravitaţiei lor. Ideea a reapărut în 1916, în urma relativităţii generale a lui Einstein, însă găurile negre au rămas doar o curiozitate teoretică încă 44 de ani.

În 1960 au fost lansaţi primii sateliţi cu raze X. Cu ajutorul acestora au fost descoperite stele binare care emit raze X, precum Cygnus X-1 (foto). Acestea au nevoie de o sursă de energie masivă şi compactă care poate fi oferită doar de o gaură neagră.

Descoperirea găurilor negre cu masă stelară a dus la recunoaşterea quasarilor – galaxii îndepărtate, violente, având în centru găuri negre. A fost momentul în care oamenii au început să înţeleagă Universul îndepărtat din perioada de după Big Bang. În imaginea de mai jos se poate observa quasarul HE 1013-2136.

Resturi de stele

Stelele nu cunosc eternitatea. Chiar şi cele mai mici pitice roşii. care au cea mai lungă viaţă, se sting în final.

Stelele cu masă medie, precum Soarele, au un sfârşit interesant. Atunci când combustibilul din nucleu, ce întreţine fuziunea, începe să se epuizeze, steaua se transformă într-o gigantă roşie, micşorându-şi densitatea. În momentul în care combustibilul este epuizat complet, gigantele roşii se prăbuşesc, aruncă în spaţiu straturile exterioare şi formează piticele albe. Dar nici acestea nu rămân pe veşnicie în Univers, pentru că treptat se răcesc şi se sting. Învelişul de materie expulzată care înconjoară aceste stele şi se extinde se numeşte nebuloasă planetară. Norul de gaz strălucitor de mai jos este numit NGC 6751 şi a fost expulzat în urmă cu câteva mii de ani de pitica albă fierbinte care se observă în centrul lui.

Acum ştiţi care va fi sfârşitul Soarelui nostru! În imaginea alăturată se poate vedea o  comparaţie între Soarele de azi şi Soarele din viitor devenit stea gigantă roșie. Acest lucru se va intâmpla, cel mai probabil, peste 5 miliarde de ani.

Stelele cu masă mai mare îşi încheie existenţa şi mai spectaculos, dezintegrându-se în explozii numite supernove. Materia aruncată în spaţiu se extinde şi formează restul de supernovă. Un exemplu este nebuloasa Vălul, care a apărut acum 20 000 ani, în urma exploziei unei stele.

O parte din nucleul imensei stele de altădată colapsează şi se formează un obiect cosmic compact, cu densitate foarte mare, numit stea neutronică. Atunci când se prăbuşesc cele mai masive stele se formează însă, găuri negre.