Stele extreme

Începutul secolului XXI a adus noi descoperiri în astronomie. Apoi, odată cu începerea „Erei Spaţiale”  în 1950, călătoriile în afara Pământului şi contactul cu planete,comete şi asteroizi au devenit realitate.

În 1911 a fost întocmită diagrama Hertzpung-Russel, pe baza relaţiilor dintre masa, dimensiunea şi luminozitatea stelelor astfel încât să se recunoască stelele uriaşe şi cele pitice.

În 1915, W.S. Adams a identificat Sirius B – prima pitică albă cunoscută, adică o stea cu o masă egală cu a Soarelui, comprimată într-un volum cam ca al Pământului.

În 1931, astrofizicianul S. Chandrasekhar a studiat comportamentul particulelor subatomice şi a descoperit o limită superioară a masei unei stele pentru a deveni o pitică albă după terminarea combustibilului – 1,4 mase solare.  Dacă are o masă mai mare, nucleul unei stele aflate în ultima fază a existenţei colapsează transformându-se într-o stea neutronică, o stea cu cu o densitate foarte mare şi un diametru de numai câţiva km. Restul stelei este distrus printr-o supernovă. Stelele neutronice se văd de pe Pământ ca surse de unde radio pulsante. Primul pulsar a fost descoperit în 1967 de către britanicii Jocelyn Bell-Burnell şi Anthony Hewish.

De curând au fost descoperite piticele maro – stele cu masă mică, prea reci ca să genereze energie prin procese nucleare.În imagine, în stânga jos, steaua indicată de săgeată este o pitică maro puţin strălucitoare care orbitează steua 15 Sagittae, asemănătoare Soarelui. Se crede că această pitică maro are o masă mai mare de cel puţin 48 de ori decât Jupiter.

Planete şi corpuri cosmice mai mici

Sistemul Solar s-a născut în urma condensării prafului şi gazului într-un disc rotitor numit disc protoplanetar. Din materia centrală s-a format Soarele, iar din materia exterioară s-au format planetele şi alte obiecte cosmice mai mici şi mai rece.

O planetă este o sferă cu un diametru de cel puţin 1 500 km, care se roteşte pe o orbită în jurul unei stele şi, spre deosebire de piticele maro, nu produce fuziune nucleară. Obiectele mai mici sunt:

– sateliţi – obiecte care se mişcă pe orbite în jurul unor planete sau asteroizi.

 

 

 

 

 

 

– asteroizi – corpuri stâncoase cu diametrul  de la 50 m până la 1 000 km.

 

 

 

 

 

 

–  comete – bucăţi de gheaţă şi rocă, de câţiva km, care se rotesc pe orbite la periferia Sistemului Solar.

 

 

 

 

 

– planetele pitice, asemănătoare cometelor, dar cu un diametru de câteva sute de km.

 

 

 

 

 

 

 

 

– meteoroizii – rămăşiţe ale asteroizilor sfărâmaţi sau praf de comete.