Stele extreme

Începutul secolului XXI a adus noi descoperiri în astronomie. Apoi, odată cu începerea „Erei Spaţiale”  în 1950, călătoriile în afara Pământului şi contactul cu planete,comete şi asteroizi au devenit realitate.

În 1911 a fost întocmită diagrama Hertzpung-Russel, pe baza relaţiilor dintre masa, dimensiunea şi luminozitatea stelelor astfel încât să se recunoască stelele uriaşe şi cele pitice.

În 1915, W.S. Adams a identificat Sirius B – prima pitică albă cunoscută, adică o stea cu o masă egală cu a Soarelui, comprimată într-un volum cam ca al Pământului.

În 1931, astrofizicianul S. Chandrasekhar a studiat comportamentul particulelor subatomice şi a descoperit o limită superioară a masei unei stele pentru a deveni o pitică albă după terminarea combustibilului – 1,4 mase solare.  Dacă are o masă mai mare, nucleul unei stele aflate în ultima fază a existenţei colapsează transformându-se într-o stea neutronică, o stea cu cu o densitate foarte mare şi un diametru de numai câţiva km. Restul stelei este distrus printr-o supernovă. Stelele neutronice se văd de pe Pământ ca surse de unde radio pulsante. Primul pulsar a fost descoperit în 1967 de către britanicii Jocelyn Bell-Burnell şi Anthony Hewish.

De curând au fost descoperite piticele maro – stele cu masă mică, prea reci ca să genereze energie prin procese nucleare.În imagine, în stânga jos, steaua indicată de săgeată este o pitică maro puţin strălucitoare care orbitează steua 15 Sagittae, asemănătoare Soarelui. Se crede că această pitică maro are o masă mai mare de cel puţin 48 de ori decât Jupiter.

Anunțuri

Planete şi corpuri cosmice mai mici

Sistemul Solar s-a născut în urma condensării prafului şi gazului într-un disc rotitor numit disc protoplanetar. Din materia centrală s-a format Soarele, iar din materia exterioară s-au format planetele şi alte obiecte cosmice mai mici şi mai rece.

O planetă este o sferă cu un diametru de cel puţin 1 500 km, care se roteşte pe o orbită în jurul unei stele şi, spre deosebire de piticele maro, nu produce fuziune nucleară. Obiectele mai mici sunt:

sateliţi – obiecte care se mişcă pe orbite în jurul unor planete sau asteroizi.

 

 

 

 

 

 

asteroizi – corpuri stâncoase cu diametrul  de la 50 m până la 1 000 km.

 

 

 

 

 

 

–  comete – bucăţi de gheaţă şi rocă, de câţiva km, care se rotesc pe orbite la periferia Sistemului Solar.

 

 

 

 

 

planetele pitice, asemănătoare cometelor, dar cu un diametru de câteva sute de km.

 

 

 

 

 

 

 

 

meteoroizii – rămăşiţe ale asteroizilor sfărâmaţi sau praf de comete.