Pollux – caracteristici

Pollux a fost odată o stea de tip A, aflată în secvența principală. Dar între timp, ea și-a epuizat hidrogenul din nucleu în urma reacțiilor de fuziune atomică și a devenit o stea gigantă, clasificată în categoria stelară “K0 III b“. Prin “KO“ înțelegem că steaua este mai rece decât Soarele, “III“  ne conduce spre luminozitate, indicând cantitatea de energie emisă în funcție de masa stelei, iar prin “b“, aflăm că Pollux are o luminozitate inferioară mediei stelelor din clasa sa. Printr-o comparație cu Soarele, Pollux are o masă de două ori mai mare, o rază de aproape nouă ori cât raza Soarelui, o luminozitate de 46 de ori mai puternică și este de 31 de ori mai strălucitoare decât acesta în lumina vizibilă.

Temperatura acestei stele este de aproximativ 4,666 K, ceea ce o determină să aibă o culoare portocalie, specifică tuturor stelelor de tip K. Informații despre câmpul magnetic al stelei au fost obținute prin analizarea de radiații X emise de aceasta. Măsurând aceste emisii de raze X, s-a determinat că Pollux are un câmp magnetic foarte slab, fiind printre cele mai slabe câmpuri magnetice ale unei stele detectate vreodată. În acest mod, s-a ajuns la concluzia că Pollux a fost în trecut o stea de tip A, având un câmp magnetic mult mai puternic.

În 2006, oamenii de știință au descoperit că Pollux este orbitată de o planetă  uriașă pe care au numit-o Pollux b. Aceasta are masa de  2.9 ori mai mare decât cea a lui Jupiter și o perioadă de revoluție de 590 de zile (1,6 ani).

O gaură neagră portabilă

Găurile negre sunt spații în care materia a devenit atât de densă încât ea a colapsat într-un singur punct. Acel punct este încă plin de materie și exercită o forță gravitațională asupra universului din jur. Găurile negre nu sunt ucigașii universului, așa cum sunt adesea văzute. Galaxia noastră, lafel ca majoritatea galaxiilor, se rotește în jurul unei găuri negre supermasive care nu face niciun rău nimănui. Ea menține Calea Lactee într-o continuă rotație în jurul ei și o împinge spre ea. O gaură neagră similară ar putea face acest lucru unei nave spațiale.

Bineînțeles, aceasta nu ar trebui să fie la fel de masivă ca cea din centrul Căii Lactee. De fapt, ar trebui să fie doar suficient de masivă încât să exercite o forță gravitațională ca a Pământului, lăsând deoparte masa Pământului. Construiește o ambarcațoine sferică în jurul ei – fără a fi nevoie de aerodinamică în spațiu – și simte-te așezat în mijlocul navei.

Nimeni nu ar trebui să se îngrijoreze de pericolul de colapsare al navei. Atât timp cât gaura neagră stabilită exercită doar o gravitație egală cu cea a Pământului la distanța la care este față de navă, construcțiile din jurul ei ar trebui proiectate la gravitația normală a Pământului – la fel cum este construită orice clădire pe Pământ. În plus, noi ar trebui să găsim o cale prin care să ținem gaura neagră unde vrem și să o putem muta dacă dorim acest lucru.
Gaura neagră reușește să rezolve problema spațiului, dar întâmpină altă problemă – cea a masei. Deși o gaură neagră centrală ar fi ideală pentru stații spațiale, ea nu ar fi potrivită pentru navele spațiale. O navă spațială care ar călători în apropierea găurii negre ar trebui să tragă după ea masa găurii negre. În acest mod nu se poate explora spațiul.

Saturn – Date generale

– Distanţa medie faţă de Soare :  1,43 miliarde km

– Temperatura la suprafaţa norilor :  -140⁰ C

– Diametru :  120 536 km

– Volum (Pământ = 1) :  763,59

– Număr de sateliţi :  61

– Perioadă de rotaţie :  10,66 ore

– Perioadă de revoluţie  (lungimea unui an)  :  29,46 ani tereştri

– Masă (Pământ = 1) :  95

– Gravitaţia la suprafaţa norilor  :   1,07

– Observare :   Saturn se vede cu ochiul liber 10 luni pe an. Arată ca o stea şi trece printr-o constelaţie zodiacală la fiecare 2,5 ani. Pentru a observa sistemul de inele aveţi nevoie de telescop