Constelația scorpionului – origini, cultură și astrologie

Scorpius este una dintre cele mai vechi constelații, fiind una dintre cele 6 semne zodiacale originale. A fost introdusă de către astronomul grec Ptolomeu în secolul 2.

Babilonienii au numit această constelație MUL.GIR.TAB, ceea ce înseamnă “creatura cu un ac în flăcări”. De asemenea, cleștii scorpionului erau cunoscuți ca fiind  “Scările“ în Babilonia. Astăzi, scorpionul nu mai are clești, aceștia fiind tăiați de Iulius Cezar pentru a forma constelația Balanței.

În insula Java, oamenii numesc această constelație Banyakangrem (”puiul de lebădă“) sau Kalapa Doyong (”cocotierul aplecat”) din cauza formelor lor similare.

Semnul astrologic vestic al Scorpionului din zodiac (23 octombrie – 21 noiembrie) diferă de constelația astronomică și de semnul astrologic hindus din zodiacul sideral (16 noiembrie – 16 decembrie). Din punct de vedere astronomic, Soarele se află în constelația Scorpius timp de o săptămână – 23 noiembrie – 30 noiembrie.

Observarea stelelor din constelația Boötes

Alpha Boötis este Arcturus, care  înseamnă în limba greacă antică  “protectorul urșilor” și este așezată la piciorul stâng al “plugarului”, exact lângă constelațiile Ursa Major și Ursa Minor. Ea este a treia stea ca strălucire de pe cerul nopții și cea mai strălucitoare stea din emisfera nordică, având  o magnitudine aparentă de -0.04. Însă, Arcturus este deseori catalogată ca fiind pe locul patru la strălucire, în spatele stelei duble Alpha Centauri, aflată în emisfera sudică, ce are o magnitudine totală de -0.27. Cu toate acestea, Arcturus rămâne a treia cea mai strălucitoare stea individuală de pe cerul nopții, fiind urmată apoi, pe locul patru, de Alpha Centauri A, cea mai strălucitoare stea din constelația Centaurul.

Alpha Boötes este o gigantă portocalie, de tip K1.5 IIIpe,  caracterizându-se printr-un spectru de lumină și emisii liniare ciudate ( sintagma “pe” se referă la aceste emisii ciudate). Ea este aflată la o distanță de aproximativ 36.7 ani-lumină față de Soare  și are o luminozitate de cel puțin 110 ori cât luminozitatea acestuia.

 Seginus este steaua γ (Gamma) Boötis, o stea variabilă de tip spectral A7II, situată la 85 de ani-lumină de Pământ. Variațiile de strălucire ale stelei sunt cauzate de pulsațiile radiale și nonradiale de pe suprafața sa. Astfel, luminozitatea acesteia are o magnitudine cuprinsă între 3.02 și 3.07, cu o perioadă de 6.97 ore. Este pe locul patru din punct de vedere al strălucirii aparente, după Arcturus, Izar și Muphrid.

Bootes este formată, printre altele, și din stele duble, cea mai cunoscută și apreciată fiind Izar sau Epsilon Boötis, aflată chiar în inima constelației. Este mai dificil de observat cu ochiul liber, dar printr-un binoclu cu o aperură  de cel puțin 75 mm, putem distinge cu ușurință o strălucitoare stea portocalie și companionul acesteia de culoare albastră-verzuie. Cele două stele ne oferă unul dintre cele mai frumoase contraste dintre toate stelele duble. Ele se află la o distanță de 300 de ani-lumină de Pământ, steaua strălucitoare fiind o gigantă portocalie, iar cealaltă este o stea din secvența principală cu strălucire mai slabă.

Folosind un telescop mic, putem diviza ușor stelele duble K și Xi   Boötis. Stelele lui Kappa au magnitudini de 5 și 7, însă nu au legătură unele cu altele. Pe altă parte, Xi este o stea binară adevărată, ce conține două stele tot cu magnitudini de 5 și 7, dar care au o perioadă orbitală de 150 de ani. Putem observa că acestea au o strălucire caldă, galbenă-portocalie.

De asemenea, o putem observa pe Nu (Eta)  Boötis, o stea dublă de tip spectral G0 IV, cu componente de magnitudine 5 și cu o perioadă de 494 zile. Eta Boötis este cunoscută sub numele de Muphrid, cuvânt ce provine din limba arabă și este localizată aproape de Arcturus, la numai 3.24 ani-lumină depărtare de aceasta. Față de Pământ, se află la 37 de ani-lumină.

Obiecte Deep Sky din constelația Scorpius

Roiul deschis M7 (NGC 6475) sau roiul lui Ptolomeu este vizibil cu ochiul liber ca o pată difuză, aproape de acul scorpionului. Conține 80 de stele cu magnitudine 6 și mai joasă, dispersate pe o zonă cât de două ori diametrul Lunii pline.

La o distanță aproape dublă se află M6 (NGC 6405), roiul Fluturele, ce o conține pe BM Scorpii, o gigantă variabilă portocalie de magnitudine 6. Roiul este compus, în mare parte, din stele fierbinți, de tip spectral B.

Lângă Antares se află M4 ( NGC 6121) – unul dintre cele mai apropiate roiuri globulare, aflat la o distanță de 7 000 de ani-lumină de Pământ.

M80 (NGC 6093) este un roi globular compact, situat la jumătatea distanței dintre alfa și beta Scorpii. Fiind situat la 36,000 de ani-lumină de noi și alcătuit din sute de mii de stele, roiul este slab în strălucire și ne trebuie un telescop mare pentru a-l studia în detaliu.

Spre sud se poate observa, cu ochiul liber sau cu un binoclu, roiul deschis NGC 6231. Cea mai strălucitoare stea din acest roi este Zeta (ζ) Scorpii, ce are un companion de magnitudine 4, mult mai apropiat de noi. Roiul se află la aproximativ 5500-6000 de ani-lumină de Pământ și este format din stele supergigante asemănătoare Pleiadelor în miniatură. Dacă acest roi ar fi situat la aceeași distanță ca și Pleiadele, stelele sale ar avea o strălucire de cel puțin 50 de ori mai mare decât cea a Pleiadelor. Se crede că are o vârstă de 3.2 milioane de ani. Mai mult, acest roi se apropie de noi cu o viteză de 22 de km/s.

Cea mai puternică sursă de raze X de pe cer este Scorpius X-1, format dintr-o stea albastră de magnitudine 13, orbitată de o stea neutronică.

Stelele din Scorpius

Scorpius este una dintre cele mai mari și cele mai strălucitoare constelații.

Antares sau Alfa (α) Scorpii este o supergigantă roșie aflată în inima scorpionului,  ce  fluctuează între magnitudinea 0.9 și 1.2 o dată la patru sau cinci zile. În limba greacă, Antares înseamnă “Rivalul lui Ares“, Ares fiind regele grec al războiului. Steaua a primit acest nume din cauza strălucirii și culorii sale, similare cu cele ale planetei Marte (zeul roman al războiului). De asemenea, este una dintre cele patru Stele Regale ale antichității, alături de Aldebaran, Regulus, și Fomalhaut.  Pe cerul nopții, Antares ocupă locul 16 în clasamentul strălucirii. Este aflată la 600 de ani-lumină de Pământ, și se estimează că ar avea un diametru de 285-700 de ori mai mare decât cel al Soarelui. Din această cauză, companionul ei, o stea albastră fierbinte, este destul de greu de observat.

Delta (δ) Scorpii sau Dschubba (“frunte“) se află la mijlocul capului scorpionului și are o magnitudine de 2.3. În anul 2000 a crescut brusc în strălucire, ajungând la o magnitudine de 1.9. De atunci, a devenit o stea variabilă, oscilând între magnitudinile 2.0 și 1.6. Acest lucru însemnă că este a doua cea mai strălucitoare stea din Scorpius. Aflat la 402 de ani-lumină de Pământ, este un sistem de stele multiplu, o stea de tip spectral B fiind componentul principal.

Beta (β) Scorpii, numită și Graffias (“clești“), apare ca o stea binară, având componente de tip spectral B, de magnitudine 3 și 5 ce prezintă un contrast plăcut de culori – alb și verde-albăstrui. Acestea sunt și ele stele binare.

Omega (ω) Scorpii este tot o binară, formată din stele cu magnitudinea 4 ce au culori constrastante – albastru și galben.

Cu un telescop mic am putea diviza cu ușurință steaua Nu (υ) Scorpii în două stele de magnitudine 4 și 6.  De fapt, steaua numită și Jabbah este formată din cel puțin patru componente, împărțite în două perechi – una mai strălucitoare, formată din stele de tip B și alta mai slabă în strălucire, alcătuită din pitice de tip B. Acest sistem de stele se află la 437 de ani-lumină de Pământ, iar lumina sa iluminează marea nebuloasă IC 4592, aflată tot în Scorpius.

O stea binară este Mu (μ) Scorpii, vizibilă cu ochiul liber, cu stele de magnitudine 3 și 4. Ambele sunt stele alb-albăstre aflate la 822 de ani-lumină de Pământ.

Xi (ξ)  Scorpii este formată  dintr-o pereche de stele albe și portocalii de tip spectral F, cu magnitudine 4 și 7, și o altă pereche mai puțin strălucitoare, compusă din stele de tip K.

Cele două stele de la capătul cozii scorpionului, λ Sco and υ Sco, par să fie foarte apropiate și sunt uneori numite “Ochii pisicii”. Lambda Scorpii este situată la aproximativ 700 de ani-lumină distanță și mai este cunoscută sub denumirea de Shaula (”ac”). Este o stea variabilă multiplă, compusă dintr-o stea de tip spectral B, care este la rândul ei o stea triplă, și doi companioni mai slabi ca strălucire. Upsilon Scorpii sau Lesath (”mușcătura animalului otrăvitor”) este o altă stea fierbinte de tip spectral B, la 520 de ani-lumină distanță, ce are o luminozitate de 12,300 de ori mai mare decât cea a Soarelui.

RR Scorpii este cea mai strălucitoare stea variabilă cu perioadă lungă din constelație. Mangnitudinea sa vizuală oscilează între 5.0 – 12.4, la fiecare 281.45 zile

Mitologia constelației Scorpius

În mitologia greacă, Scorpius a fost scorpionul care l-a înțepat pe Orion. Conform unei povești, Orion  s-a lăudat zeiței Artemis și mamei acesteia, Leto, că va ucide orice animal de pe Pământ. Deși Artemis era zeița vânătorii, ea era protectoarea tuturor creaturilor. Astfel, Artemis și mama sa l-au trimis pe scorpion la Orion. A fost o luptă între cei doi, câștigată de scorpion. Dar, această luptă i-a atras atenția lui Zeus, regele zeilor, care l-a trimis pe scorpion în rai. Mai târziu, a făcut același lucru și cu Orion, la cerința zeiței Artemis. Astfel, Orion reprezintă un advertisment pentru oameni, care trebuie să-și stăpânească mândria. Altă poveste ne spune că Orion era mai puternic decât zeița Artemis, dar zicea că Artemis era mai puternică decât el. De aceea, zeiței i-a început să-i placă de Orion. Auzind acest lucru,  zeul Apollo, fratele geamăn al lui Artemis, s-a supărat și l-a trimis pe scorpion să-l atace pe Orion. După ce Orion a murit, Artemis l-a rugat pe Zeus să-l pună pe Orion pe cer. Prin urmare, în fiecare iarnă, Orion vânează pe cer, dar în fiecare vară el dispare, deoarece constelația scorpionului apare. Prin această plasare, Zeus a dorit să evite un alt eventual conflict.

În altă istorisire greacă, muritorul Phaeton i-a cerut tatălui său, Helios (care îi jurase în trecut râului Styx să îi îndeplinească orice cerință fiului său), să conducă pentru o zi carul de luptă al acestuia. Anticipând pericolele acestei cerințe, Helios a încercat să-și convingă fiul să renunțe la ea, dar acesta era foarte hotărât. Astfel, când ziua mult așteptată a sosit, Phaeton a pierdut controlul cailor albi care trăgeau carul de luptă. Mai întâi, temperatura planetei a devenit scăzută, pentru că Phaeton zburase prea sus și întâlnise scorpionul ceresc, al cărui ac veninos era gata să atace. Speriat, Phaeton a înclinat carul prea aproape, cauzând arderea vegetației. Accidental, el a transformat cea mai mare parte a Africii în deșert și a întunecat pielea etiopienilor, până a devenit neagră. În final, Zeus a fost nevoit să intervină, lovind carul cu un fulger. Phaeton a căzut în râul Eridan.

Constelația Scorpius – introducere

Luna iulie. Cea mai bună perioadă din timpul anului pentru a admira constelația sudică Scorpius în emisfera boreală. Aceasta este una dintre cele 12 constelații zodiacale, înfățișând un scorpion, a cărui coadă ridicată este marcată de un arc de stele ce se întinde într-o zonă bogată spre centrul galaxiei Calea Lactee. Se poate observa în sud, după apusul Soarelui.

Ce mistere ascunde Luna plină?

3 iulie 2012. A fost ziua, sau mai bine zis noaptea, lunii iulie 2012 în care Luna, satelitul natural al Pământului a fost 100% plină. Cu această ocazie, astăzi vom face o călătorie printre miturile Lunii pline. Ori de câte ori se întâmplă un fenomen straniu sau chiar un hazard natural, oamenii tind să zică “sigur a fost Lună plină!“.

Credințe despre Luna plină în folclor:

–          La lumina Lunii pline anumite persoane își schimbă forma, transformându-se în lupi. Aceste persoane sunt numite -vârcolaci-.

–          Dacă în aceeași lună apar 2 Luni Pline (așa cum va fi august 2012), în următoarea lună (septembrie 2012) vremea va fi aspră.

–          Femeile care stau în lumina Lunii pline sau se holbează la aceasta, vor rămâne însărcinate, dând naștere la un monstru.

–          Dacă ne căsătorim în timpul Lunii pline vom avea parte de mult noroc și bogăție.

–          Copii născuți într-o noapte cu Lună plină vor fi puternici.

–          Luna plină în noaptea de Crăciun aduce ghinion.

–          Luna plină afectează mările și oceanele, acestea având cele mai ridicate valuri. Astfel, se crede că și oamenii trebuie să fie influențați într-un anume mod.

–          Atunci când Luna plină se află la cea mai apropiată depărtare față de Pământ (Superluna), se întâmplă dezastre naturale. De exemplu, cutremurul urmat de tsunami din oceanul Indian din 2004 sau scufundarea Titanicului în oceanul Atlantic în 1912 sunt fenomene cauzate de această apariție.

Luna plină ne înnebunește

În trecut se credea că oamenii se transformă în vârcolaci la lumina Lunii pline. Astăzi, în secolul 21, oamenii nu mai cred în astfel de mituri supranaturale. În schimb, au creat mituri ce fac Luna răspunzătoare pentru problemele lor din viața de zi cu zi. Cuvântul ”lunatic”, ce înseamnă alienat (nebun), s-a format prin adăugarea sufixului ”tic” (ce înseamnă -îngrozit-) la rădăcina “luna“. De asemenea, mulți oameni, de diferite profesii (asistente, polițiști), ajung să ne spună la un moment dat că  se vor întâmpla lucruri neobișnuite în timpul nopților cu Lună plină.

Epuizări mintale, comportamente criminale sau alte anomalii se credeau a fi cauzate de Luna plină. Studiind posibilele efecte ale Lunii pline aspra oamenilor s-a ajuns la concluzia că afirmațiile negative dezvoltate în folclor despre Luna plină nu au nicio bază științifică.