Diagrame HR

Realizate pentru prima dată de către astronomul danez Einar Hertzsprung și de astronomul american Henry Norris Russel, independent în 1911/1913, diagramele HR sunt grafice având drept coordonate strălucirea (luminozitatea) pe axa Y versus culoarea (magnitudinea) pe axa X.

Un grafic luminozitate-temperatură (unde temperatura crește spre stânga i.e. cu cât ne apropiem de axă) este un exemplu standard al unei diagrame HR.

closest stars

Diagrama HR pentru cele mai apropiate stele de Pământ © University of Oregon

Banda diagonală poartă numele de secvența principală (SP) și conține 90% din stele. Fiecare stea intră în această secvență principală imediat după ce este creată, adică după ce își începe procesul de ardere al hidrogenului din nucleu, și evoluează pe aceasta de-a lungul existenței sale.

Cum citim o diagramă HR?

 

mass

© University of Oregon

Cele mai masive stele din secvența principală sunt plasate în colțul din stânga, sus, iar stelele cu cea mai mică masă în colțul din dreapta, jos, după cum arată diagrama de mai sus.

wdrg

© University of Oregon

În afara secvenței principale, stelele situate în partea stângă jos sunt mici și fierbinți – pitici albe, pe când stelele din partea dreaptă sus sunt mari și reci – gigante și supergigante roșii.

O diagramă HR este ca o hartă a evoluței unei stele. Aceasta își începe existența în secvența principală, pe care o părăsește atunci când evoluează sub forma unei gigante/supergigante roșii în momentul în care este pe punctul de a-și termina combustibilul, pentru ca apoi să ajungă la un sfârșit și să ia forma unei pitici albe (sau stele neutronice/găuri negre, totul depinzând de masa ei inițială).

 

Anunțuri

Observarea stelelor din constelația Boötes

Alpha Boötis este Arcturus, care  înseamnă în limba greacă antică  “protectorul urșilor” și este așezată la piciorul stâng al “plugarului”, exact lângă constelațiile Ursa Major și Ursa Minor. Ea este a treia stea ca strălucire de pe cerul nopții și cea mai strălucitoare stea din emisfera nordică, având  o magnitudine aparentă de -0.04. Însă, Arcturus este deseori catalogată ca fiind pe locul patru la strălucire, în spatele stelei duble Alpha Centauri, aflată în emisfera sudică, ce are o magnitudine totală de -0.27. Cu toate acestea, Arcturus rămâne a treia cea mai strălucitoare stea individuală de pe cerul nopții, fiind urmată apoi, pe locul patru, de Alpha Centauri A, cea mai strălucitoare stea din constelația Centaurul.

Alpha Boötes este o gigantă portocalie, de tip K1.5 IIIpe,  caracterizându-se printr-un spectru de lumină și emisii liniare ciudate ( sintagma “pe” se referă la aceste emisii ciudate). Ea este aflată la o distanță de aproximativ 36.7 ani-lumină față de Soare  și are o luminozitate de cel puțin 110 ori cât luminozitatea acestuia.

 Seginus este steaua γ (Gamma) Boötis, o stea variabilă de tip spectral A7II, situată la 85 de ani-lumină de Pământ. Variațiile de strălucire ale stelei sunt cauzate de pulsațiile radiale și nonradiale de pe suprafața sa. Astfel, luminozitatea acesteia are o magnitudine cuprinsă între 3.02 și 3.07, cu o perioadă de 6.97 ore. Este pe locul patru din punct de vedere al strălucirii aparente, după Arcturus, Izar și Muphrid.

Bootes este formată, printre altele, și din stele duble, cea mai cunoscută și apreciată fiind Izar sau Epsilon Boötis, aflată chiar în inima constelației. Este mai dificil de observat cu ochiul liber, dar printr-un binoclu cu o aperură  de cel puțin 75 mm, putem distinge cu ușurință o strălucitoare stea portocalie și companionul acesteia de culoare albastră-verzuie. Cele două stele ne oferă unul dintre cele mai frumoase contraste dintre toate stelele duble. Ele se află la o distanță de 300 de ani-lumină de Pământ, steaua strălucitoare fiind o gigantă portocalie, iar cealaltă este o stea din secvența principală cu strălucire mai slabă.

Folosind un telescop mic, putem diviza ușor stelele duble K și Xi   Boötis. Stelele lui Kappa au magnitudini de 5 și 7, însă nu au legătură unele cu altele. Pe altă parte, Xi este o stea binară adevărată, ce conține două stele tot cu magnitudini de 5 și 7, dar care au o perioadă orbitală de 150 de ani. Putem observa că acestea au o strălucire caldă, galbenă-portocalie.

De asemenea, o putem observa pe Nu (Eta)  Boötis, o stea dublă de tip spectral G0 IV, cu componente de magnitudine 5 și cu o perioadă de 494 zile. Eta Boötis este cunoscută sub numele de Muphrid, cuvânt ce provine din limba arabă și este localizată aproape de Arcturus, la numai 3.24 ani-lumină depărtare de aceasta. Față de Pământ, se află la 37 de ani-lumină.