Câmpul magnetic al lui Jupiter

Câmpul magnetic al lui Jupiter este generat de curenţi electrici din stratul gros de hidrogen metalic. Axa care trece prin polii magnetici este înclinată cu 11⁰ faţă de axa de rotaţie.
Acest câmp magnetic este de 20 000 ori mai puternic decât al Pământului. Astfel, particulele transportate de vântul solar îl lovesc şi sunt încetinite şi deviate, mişcându-se în spirală, de-a lungul liniilor de forţă.

Unele particule intră în atmosfera superioară, în zona polilor magnetici, unde se ciocnesc cu gazele existente în atmosferă şi produc aurore.
Alte particule cu sarcină electrică sunt capturate şi formează un strat asemănător unui disc, în jurul ecuatorului magnetic a lui Jupiter, prin care circulă curenţi electrici.
Particulele cu energie mare sunt capturate şi formează centuri de radiaţie, asemănătoare centurilor Van Allen din jurul Pământului, dar mult mai intense.


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câmpul constituie o regiune vastă, numită magnetosferă, a cărei dimensiune variază în funcţie de vântul solar. Se presupune  că are o coadă lungă de aproximativ 600 milioane km.

Anunțuri

Atmosfera lui Mercur

Cea mai apropiată planetă de Soare are o atmosferă subţire şi  temporară deoarece masa ei este prea mică pentru ca o atmosferă să persiste.

Atmosfera lui Mercur a fost analizată cu telescoape de pe Pământ şi, în 1974, cu un spectrometru cu ultraviolete de la bordul sondei Mariner 10. Cu ajutorul acestora au fost detectate în atmosferă  oxigen (52%), heliu (8%), sodiu (39%) şi hidrogen, potasiu, calciu (1%) – elemente care se pierd şi se regenerează continuu datorită gravitaţiei slabe a planetei.

Hidrogenul şi heliul sunt atrase din fluxul de gaz numit vânt solar, emis permanent de Soare. Celelalte elemente provin din suprafaţa planetei, ridicându-se din când în când în atmosfera rarefiată, datorită impactului dintre ionii din magnetosfera lui Mercur şi particulele micrometeorice ale norului de praf din Sistemul Solar.

Gazele din atmosferă sunt mult mai dense în partea întunecată şi rece a planetei, decât în partea fierbinte luminată de Soare, pentru că moleculele au mai puţină energie pentru a scăpa din sfera gravitaţională a planetei.

Atmosfera Soarelui

Fotosfera este stratul inferior al atmosferei solare. Deasupra lui se află alte trei straturi atmosferice.

Chiar după fotosferă se află cromosfera roşie-portocalie, cu o grosime de aproximativ 2 000 km şi cu o temperatură ce creşte, de la bază la suprafaţă, de la 4 500 °C la 20 000 °C.
În cromosferă există multe coloane de plasmă asemănătoare unor flăcări, numite spicule, care se ridică până la o înălţime de 10 000 km, de-a lungul liniilor de câmp magnetic, şi coboară după câteva minute.

Între cromosferă şi coroană există un strat subţire, neuniform, numit regiunea de tranziţie, unde temperatura creşte de la 20 000 °C la 1 milion °C.

Stratul exterior al atmosferei solare este coroana, cu o temperatură de 2 milioane °C şi formată din plasmă subţire, care se extinde în spaţiu până la o distanţă de câteva milioane de km deasupra cromosferei. La mare distanţă de Soare, aceasta se amestecă cu vântul solar – un flux de particule cu sarcină electrică (mai ales protoni şi electroni), emise de Soare în Sistemul Solar.
Din când în când, prin coroană sunt aruncate în spaţiu nişte bule enorme de plasmă, conţinând miliarde de tone de materie, numite ejecţii coronale.