Schimbă călătoria în timp trecutul?

Noi știm că trecutul a existat cândva și ocupă un loc bine stabilit. Întotdeauna istoria s-a întâmplat așa cum ne amintim. Dar cum știm sigur că exact așa a fost? Dacă am putea călători în timp, ne-am întoarce în trecut și astfel am putea schimba întâmplările. Cum am putea să realizăm dacă noi chiar facem acest lucru?

Am întrebat mai mulți experți în domeniul călătoriei în timp, dintre care niciunul nu a călătorit încă în timp de unul singur. (Sau dacă au călătorit, ei nu ne-au spus acest lucru.)

În primul rând, este foarte greu să știm dacă schimbăm sau nu trecutul. „Dacă presupunem că un călător în timp ne-ar schimba trecutul, atunci toate amintirile noastre din trecut ar fi în mod automat schimbate, fiind actualizate cu ‘noul’ trecut, spune  Christian Wüthrich, profesor de filozofie și științe la UCSD. „Dacă schimbările din trecutul nostru au loc instantaneu și constant, implicând actualizări ale amintirilor și momentelor din trecut, atunci noi nu am fi siguri dacă s-a schimbat sau nu trecutul. ”

În continuare vom afla cum știm că trecutul nu este schimbat încontinuu de către cineva.

Călătoria în timp este imposibilă

Această afirmație a fost spusă de mulți experți. Unul dintre aceștia este  Jon Thaler, profesor de fizică la universitatea Illinois: „Problema este că noi nu știm cum să proiectăm o teorie ce permite călătoria în timp. Iar fără teorie este  greu să știm ce fenomen trebuie să căutăm.” Thaler a explicat în lucrarea sa de ce Teoria Relativității ar putea permite „linii închise de timp” care fac posibilă călătoria în timp – dar celebrul „paradox al bunicului” (conform căruia tu te întorci în timp și îți ucizi propriul  bunic care este doar un copil) demonstrează că acest lucru este imposibil. Thaler ne explică:

„Într-o coajă de nucă se pare că aceste „linii închise de timp” – jargon folosit pentru setările ce permit călătoria în timp – sunt incompatibile cu mecanica cuantică. ” Acesta este modul principal în care este interpretat   „paradoxul bunicului” de către fizicieni, cu excepția faptului că acest mod este mai cantitativ și „mai plăcut de analizat de către fizicieni.”

Chiar dacă ar fi posibilă călătoria în timp, tot nu am putea schimba trecutul

Și această afirmație este susținută de mulți experți, de asemenea. Wüthrich spune că mulți filozofi ai științei admit că trecutul trebuie să fie constant, pentru a evita paradoxuri neplăcute. Aceste “condiții de constanță” se referă la faptul că trecutul este unic și este bine fixat. Astfel, expertul în fizica cuantică spune: “chiar dacă ne-am întoarce în trecut  cu intenția de a schimba istoria, evenimentele pe care le-am întâmpina ne-ar forța să respectăm ceea ce s-a întâmplat în trecut (istoria ar include deja și prezența călătorilor în timp).”

Din această cauză, multor filozofi ai timpului le plac povești ca „All You Zombies”, de Robert A. Heinlein, unde trecutul este constant, după cum spune Nick Huggett, autorul cărții  “Everywhere and Everywhen: Adventures in Physics and Philosophy.” Huggett, professor de filozofie la universitatea Illinois, ne explică:

Nu știm sigur ce ar putea însemna schimbarea trecutului. Pentru a spune că un lucru s-a schimbat, atunci acel lucru a fost într-un anumit fel la un moment dat și într-un alt fel la un moment diferit. Cum am ști dacă am schimba trecutul? Dacă ziua de ieri a fost la început prima zi, apoi a devenit altă zi – la început nu am ajuns prin călătoria în timp în acea zi, iar apoi am ajuns acolo prin acest mijloc. Dar, noi am ajuns prin călătoria în timp în acea zi, așa că prima opțiune nu s-a întâmplat vreodată. Deci, trecutul nu a fost schimbat de sosirea noastră – pentru că ea nu a făcut ca ceva diferit să se întâmple.

 O alternativă la această noțiune este că de fiecare dată când ne întoarcem în timp și schimbăm lucruri, noi de fapt creăm un nou univers, conform teoriei “multor lumi”  a lui Hugh Everett. Această nouă realitate va avea un trecut constant, pe care toată lumea și-l va aminti la fel – dar va fi trecutul rezultat din modificarile călătorilor în timp.

Brun ne spune:

Ar putea exista universuri multiple, iar modificarea trecutului ar cauza ramificarea universului. Deși acest lucru pare ciudat și ştiinţifico-fantastic, trebuie luat în serios în mecanica cuantică, unde una dintre principalele interpretări ale teoriei este așa numita  imagine a “Multor Lumi”, în care evenimentele cuantice produc ramificarea universului. Dar și în acest caz, cineva nu poate să se întoarcă și să schimbe istoria propriului univers.

Ar exista posibilitatea să călătorim în trecut, dar nu am putea merge mai departe de momentul primei invenții a mașinii timpului

Dacă nu cumva cineva a inventat o mașină a timpului despre care noi nu știm încă, atunci noi suntem în siguranță. Thomas J. Weiler, professor de fizică la universitatea Vanderbilt, ne explică:

Călătoria în trecut, dacă ar fi posibilă, ar putea duce numai până în momentul primei invenții a mașinii timpului. Pentru că în trecutul civilizației noastre nu a existat o mașină a timpului, acesta este constant, în timp ce trecutul unor civilizații mai avansate ar putea fi variabil.

 Nimeni nu se laudă

Singura cale clară de a știi dacă există călători în timp ce schimbă trecutul ar fi dacă aceștia s-ar lăuda. Fiind oameni, cu siguranță ei ar face acest lucru. Huggett spune:

Să presupunem că mâine ne întoarcem în timp pentru două zile (până ieri) și, în mod senzațional, apărem la televiziunea națională făcând predicții despre ziua de azi. S-ar știi foarte bine azi că versiunile noastre din viitor au afectat trecutul.

Dar, chiar și atunci, noi nu am știi sigur dacă acești călători lăudăroși în timp ar fi schimbat ceva, pentru că noi ne-am aminti numai un trecut.

Ar exista semne fizice

Depinzând de metoda prin care oamenii călătoresc în timp, ar trebui să existe semne fizice, spune Huggett. În romanul lui Carl Sagan – Contact –  călătoria în timp este posibilă folosind un drum din spațiu-timp ce duce spre trecut. Huggett afirmă că acest tip de gaură de vierme “necesită forme exotice de materie pentru a o menține deschisă, forme ce ar putea fi detectate.” De asemenea, apar probleme la conservarea energiei – când am apărea în trecut, nu am fi formați din materia și energia deja existente acolo, ci ar trebui să importăm energie din viitor. Acest lucru ar putea crea semne care ar putea fi detectate – dacă cineva din viitor chiar ar călători în trecut în timpul nostru. Într-o coajă de nucă, rezultatele călătoriei în timp nu ar fi observate de aceia dintre noi care sunt blocați într-un timp liniar, dar metodele folosite pentru a călători în timp probabil ar lăsa niște semne.

Dacă am modifica efecte și cauze, am modifica legile probabilității

Dacă cineva chiar ar putea să se întoarcă în timp și să schimbe trecutul, atunci efectele ar preceda cauze, spune Brun. Acest lucru ar putea însemna că totul ar fi pe dos, conducând la contradicții pe care le-am putea observa cu toții. Brun ne explică:

Amestecul dintre efect și cauză poate determina evenimentele neverosimile să devină mult mai probabile. Dacă am afla, pe neașteptate, că legile șansei încalcă estimările noastre despre probabilitate, atunci ne-am putea gândi mai serios la călătoria în timp. Acest lucru înseamnă că am putea detecta existența mașinilor timpului, chiar înainte de a fi fost construite! Dar este foarte greu, pentru că nu știm ceea ce ar trebui să căutăm.

Istoria ne demonstrează că nu se călătorește în timp

În concluzie, profesorul de la Harvard, Gary Feldman, ne spune: “Dacă trecutul este schimbat în mod continuu de către călători în timp, ei nu se pricep foarte bine la acest lucru. De ce nu ar fi evitat aceștia întâmplarea a două războaie mondiale dezastroase și inutile?”

Acest articol este traducerea io9 – http://io9.com/5914731/how-do-we-know-time-travelers-arent-constantly-changing-the-past?utm_campaign=socialflow_io9_facebook&utm_source=io9_facebook&utm_medium=socialflow

Anunțuri

Jucându-ne cu relativitatea

În condițiile relativității generale, pentru cineva aflat într-o zonă cu gravitație mare timpul va trece mai încet decât pentru cineva aflat într-o zonă cu gravitație mică. Această teorie a fost testată folosind sateliții din atmosferă. Prin ceasurile amplasate pe acești sateliți, timpul s-a scurs puțin mai rapid față de cele ale oamenilor de pe planetă. (Deși, tehnic vorbind, nu la fel de rapid cât ar fi putut să se scurgă pentru că sateliții călătoresc mai rapid decât oamenii de pe planetă, și, în acest mod, timpul încetinește puțin pentru ei). Presupunem că acest lucru de datorează timpului de deviere al spațiului și masei. Dar, cum ar fi dacă s-ar datora gravitației?

Să ne imaginăm că am avea o navă spațială care ar controla timpul, care s-ar scurge independent față de viteza navei. În timp ce nava parcurge spațiul, timpul ar încetini pentru pasageri. Totuși, ar încetini numai pentru viteza (timpului) apropiată de viteza (navei spațiale). Dacă am putea controla viteza navei spațiale, și am controla și viteza timpului, atunci noi am controla toate dimensiunile navei spațiale însăși. Ultimul lucru pe care ar trebui să îl controlăm ar fi gravitația. Deodată, am putea simți câmpul gravitațional apropiat pentru orice exces în încetinirea timpului pe care am putea-o induce.
Aceasta pare a fi calea teoretică perfectă de a induce un câmp gravitațional acolo unde nu există vreunul. Singura problemă ar fi că, atunci când am putea face acest lucru, noi am fi stăpânii timpului și spațiului. De ce ne-ar mai interesa atunci gravitația artificială?!

Mari enigme din astronomie

Ştim că totul a început cu Big Bang. Atunci a apărut materia, energia, spaţiul şi timpul, mai exact Universul. Dar este sau nu infinit universul? Care este forma lui?  Este unul singur sau există o multitudine de universuri? Ce reprezintă viaţa în Univers, un hazard, sau ceva foarte comun? Fie că suntem singuri sau nu, noi, oamenii, ne punem aceste întrebări. Existăm. Investigăm. Descoperim.

Antimateria

Teoretic vorbind, antimateria există. Ea poate fi obţinută în acceleratoarele de particule. Dar, existenţa ei în spaţiu este doar intuită. Nimeni nu a găsit antimaterie în spaţiu până acum.

Conform oamenilor de știință, la formarea universului au fost create două cantități egale de materie și antimaterie. Ar fi trebuit, deci ca cele două cantități să se anihileze reciproc. Datorită unui fapt încă necunoscut, acest lucru nu s-a întâmplat, iar cantitatea de antimaterie în univers este în prezent foarte redusă.

Extratereştri

Acum 150 de ani se ofereau recompense pentru descoperirea extratereştrilor de pe alte planete decât Marte. Se considera că pe „planeta roşie” există cu  siguranţă extratereştrii.

Odată cu progresul ştiinţei şi „era cosmică”, existenţa extratereştrilor nu a putut fi demonstrată. Opportunity şi Spirit au arătat că nu există viaţă pe Marte. Dar asta nu apus capăt căutării. Dimpotrivă, oameni de ştiinţă din toată lumea se află în căutare de forme de viaţă în univers.

Omul este o formă de viaţă inteligentă. Deci, acesta tinde să creadă că există şi alte fiinţe asemenea lui, măcar ca nivel al inteligentei. Stephen Hawking spunea că  ” ideea existenţei extratereştrilor este perfect raţională, însă întâlnirea cu ei s-ar putea dovedi devastatoare pentru specia umană, aşa că poate n-ar trebui să ne străduim atâta să intrăm în contact cu ei.”

Astăzi, programul SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence) şi ufologi amatori cercetează cerul în speranţa de a găsi un semnal din partea extratereştrilor.

Energia şi materia neagră

Se presupune că Universul este alcătuit în proporţie de 73% din energie neagră, 23%, materie neagră, 3,6%, gaz intergalactic şi numai 0,4% stele.

Energia şi materia neagră sunt componente misterioase ce nu se văd, nu se simt, dar sunt acolo. Au fost numite în acest mod pentru că negrul simbolizează culoarea necunoscutului.

Energia neagră generează o forță care se comportă ca o gravitație negativă şi care ar putea explica accelerarea expansiunii universului.

Materia neagră este o substanță formată din particule încă nedetectate experimental din cauză că ea nu emite radiații. Galaxia noastră, Calea Lactee, ar putea conţine materie neagră în proporţie de 90%. Aceasta ar putea fi formată  din obiecte cu luminozitate mică, ca, de exemplu, stele pitice maro şi găuri negre, dar se crede că, în cea mai mare parte, este formată din particule neobişnuite, a căror natură nu a fost încă descoperită.

Timpul

Ce este timpul? Doar o măsură a duratei evenimentelor? În filosofie, timpul este definit ca un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-o singură direcție. În fizică, timpul este  o dimensiune a naturii. În accepţiunea clasică acesta este continuu, dar  teoria mecanicii cuantice dispută această calitate. Pentru oameni, timpul înseamnă trecut, prezent şi viitor şi cu ajutorul lui este sesizată o ordine în timp a evenimentelor.

Se spune că timpul a început cu Bing Bang şi se va sfârşi odată cu acesta. Este timpul  o insuşire a materiei? Este o iluzie?

Începutul şi sfârşitul universului

Acum 13,7 miliarde de ani. Big Bang. O explozie de proporţii inimaginabile a unui punct fără dimensiuni şi cu energie infinită (singularitate). Apariţia universului. Dar ce a cauzat această explozie? Dacă totul s-a format după Big Bang, ce era înainte?

Împrăştierea materiei şi energiei declanşate de Big Bang continuă şi azi. Universul se află în expansiune. Dar până când? Orice se naşte are şi un sfârşit. Care va fi sfârşitul universului? Nu se ştie când va înceta să existe universul. În schimb, există două scenarii posibile despre felul cum se va sfârşi totul.

Universul are o anumită densitate de masă-energie. S-a calculat că, dacă densitatea ar depăşi valoarea critică, gravitaţia ar determina încetarea expansiunii Universului şi prăbuşirea lui printr-o mare implozie – Big Crunch. În acest scenariu, toată materia şi energia s-ar prăbuşi într-o singularitate infinit de densă şi de fierbinte, într-un fel de Big Bang inversat. Acest lucru nu s-ar putea întâmpla decât peste 10 miliarde de ani. Dar, dacă densitatea Universului ar fi mai mică sau egală cu valoarea critică, Universul s-ar extinde la infinit, deşi viteza lui de extindere ar fi treptat redusă de gravitaţie. În acest caz, Universul ar cunoaşte un proces îndelungat de răcire – Big Chill, în urma căruia ar dispărea.

Universuri multiple

 

Universurile paralele au fost întotdeauna o temă preferată a autorilor sci-f. Însă, unii oameni de ştiinţă întrevăd în fizica cuantică posibilitatatea existenţei mai multor universuri. Astfel, ar putea exista un număr infinit de universuri, fiecare cu legi diferite ale fizicii. Universul nostru ar putea coexista cu alte membrane, alte universuri care sunt de asemenea în expansiune. S-ar putea ca universul nostru să nu fie decât „un balon plutind într-un ocean de alte baloane”.

Forma Universului

 

Nu putem vedea marginile Universului. Nu ştim dacă este finit sau infinit. Atunci cum vom şti care este forma lui? Există teorii asupra acestei chestiuni şi au fost propuse câteva modele.

Universul poate fi plat – model realizat pe baza unor masuratori precise ale temperaturii radiaţiei de fond, de catre WMAP (Wilkinson Microwave Anisotropy Probe – sonda spaţiala lansată în 2001), sferic – un model propus în 2003 care descrie geometria globală a Universului drept un poliedru cu 12 feţe pentagonale plate, sau cu formă de pâlnie – aşa-numitul model Picard, publicat în 2004, potrivit căruia Universul are forma pâlniei unei trompete, model elaborat pe baza studierii radiaţiei cosmice de fond.

Relativitatea specială

În 1905, Albert Einstein respingea ideile conform cărora ar exista un cadru de referinţă absolut şi că timpul este absolut, ceea ce sugera că trece lafel pentru toţi.

În schimb, el a formulat teoria restrânsă a relativităţii, numită şi relativitatea specială, şi bazată pe două principii. Primul principiu al relativităţii afirmă că legile fizicii se aplică lafel în toate cadrele de referinţă care se mişcă constant. Al doilea principiu spune că viteza luminii este constantă şi independentă de mişcarea observatorului sau a sursei de lumină.