Schimbă călătoria în timp trecutul?

Noi știm că trecutul a existat cândva și ocupă un loc bine stabilit. Întotdeauna istoria s-a întâmplat așa cum ne amintim. Dar cum știm sigur că exact așa a fost? Dacă am putea călători în timp, ne-am întoarce în trecut și astfel am putea schimba întâmplările. Cum am putea să realizăm dacă noi chiar facem acest lucru?

Am întrebat mai mulți experți în domeniul călătoriei în timp, dintre care niciunul nu a călătorit încă în timp de unul singur. (Sau dacă au călătorit, ei nu ne-au spus acest lucru.)

În primul rând, este foarte greu să știm dacă schimbăm sau nu trecutul. „Dacă presupunem că un călător în timp ne-ar schimba trecutul, atunci toate amintirile noastre din trecut ar fi în mod automat schimbate, fiind actualizate cu ‘noul’ trecut, spune  Christian Wüthrich, profesor de filozofie și științe la UCSD. „Dacă schimbările din trecutul nostru au loc instantaneu și constant, implicând actualizări ale amintirilor și momentelor din trecut, atunci noi nu am fi siguri dacă s-a schimbat sau nu trecutul. ”

În continuare vom afla cum știm că trecutul nu este schimbat încontinuu de către cineva.

Călătoria în timp este imposibilă

Această afirmație a fost spusă de mulți experți. Unul dintre aceștia este  Jon Thaler, profesor de fizică la universitatea Illinois: „Problema este că noi nu știm cum să proiectăm o teorie ce permite călătoria în timp. Iar fără teorie este  greu să știm ce fenomen trebuie să căutăm.” Thaler a explicat în lucrarea sa de ce Teoria Relativității ar putea permite „linii închise de timp” care fac posibilă călătoria în timp – dar celebrul „paradox al bunicului” (conform căruia tu te întorci în timp și îți ucizi propriul  bunic care este doar un copil) demonstrează că acest lucru este imposibil. Thaler ne explică:

„Într-o coajă de nucă se pare că aceste „linii închise de timp” – jargon folosit pentru setările ce permit călătoria în timp – sunt incompatibile cu mecanica cuantică. ” Acesta este modul principal în care este interpretat   „paradoxul bunicului” de către fizicieni, cu excepția faptului că acest mod este mai cantitativ și „mai plăcut de analizat de către fizicieni.”

Chiar dacă ar fi posibilă călătoria în timp, tot nu am putea schimba trecutul

Și această afirmație este susținută de mulți experți, de asemenea. Wüthrich spune că mulți filozofi ai științei admit că trecutul trebuie să fie constant, pentru a evita paradoxuri neplăcute. Aceste “condiții de constanță” se referă la faptul că trecutul este unic și este bine fixat. Astfel, expertul în fizica cuantică spune: “chiar dacă ne-am întoarce în trecut  cu intenția de a schimba istoria, evenimentele pe care le-am întâmpina ne-ar forța să respectăm ceea ce s-a întâmplat în trecut (istoria ar include deja și prezența călătorilor în timp).”

Din această cauză, multor filozofi ai timpului le plac povești ca „All You Zombies”, de Robert A. Heinlein, unde trecutul este constant, după cum spune Nick Huggett, autorul cărții  “Everywhere and Everywhen: Adventures in Physics and Philosophy.” Huggett, professor de filozofie la universitatea Illinois, ne explică:

Nu știm sigur ce ar putea însemna schimbarea trecutului. Pentru a spune că un lucru s-a schimbat, atunci acel lucru a fost într-un anumit fel la un moment dat și într-un alt fel la un moment diferit. Cum am ști dacă am schimba trecutul? Dacă ziua de ieri a fost la început prima zi, apoi a devenit altă zi – la început nu am ajuns prin călătoria în timp în acea zi, iar apoi am ajuns acolo prin acest mijloc. Dar, noi am ajuns prin călătoria în timp în acea zi, așa că prima opțiune nu s-a întâmplat vreodată. Deci, trecutul nu a fost schimbat de sosirea noastră – pentru că ea nu a făcut ca ceva diferit să se întâmple.

 O alternativă la această noțiune este că de fiecare dată când ne întoarcem în timp și schimbăm lucruri, noi de fapt creăm un nou univers, conform teoriei “multor lumi”  a lui Hugh Everett. Această nouă realitate va avea un trecut constant, pe care toată lumea și-l va aminti la fel – dar va fi trecutul rezultat din modificarile călătorilor în timp.

Brun ne spune:

Ar putea exista universuri multiple, iar modificarea trecutului ar cauza ramificarea universului. Deși acest lucru pare ciudat și ştiinţifico-fantastic, trebuie luat în serios în mecanica cuantică, unde una dintre principalele interpretări ale teoriei este așa numita  imagine a “Multor Lumi”, în care evenimentele cuantice produc ramificarea universului. Dar și în acest caz, cineva nu poate să se întoarcă și să schimbe istoria propriului univers.

Ar exista posibilitatea să călătorim în trecut, dar nu am putea merge mai departe de momentul primei invenții a mașinii timpului

Dacă nu cumva cineva a inventat o mașină a timpului despre care noi nu știm încă, atunci noi suntem în siguranță. Thomas J. Weiler, professor de fizică la universitatea Vanderbilt, ne explică:

Călătoria în trecut, dacă ar fi posibilă, ar putea duce numai până în momentul primei invenții a mașinii timpului. Pentru că în trecutul civilizației noastre nu a existat o mașină a timpului, acesta este constant, în timp ce trecutul unor civilizații mai avansate ar putea fi variabil.

 Nimeni nu se laudă

Singura cale clară de a știi dacă există călători în timp ce schimbă trecutul ar fi dacă aceștia s-ar lăuda. Fiind oameni, cu siguranță ei ar face acest lucru. Huggett spune:

Să presupunem că mâine ne întoarcem în timp pentru două zile (până ieri) și, în mod senzațional, apărem la televiziunea națională făcând predicții despre ziua de azi. S-ar știi foarte bine azi că versiunile noastre din viitor au afectat trecutul.

Dar, chiar și atunci, noi nu am știi sigur dacă acești călători lăudăroși în timp ar fi schimbat ceva, pentru că noi ne-am aminti numai un trecut.

Ar exista semne fizice

Depinzând de metoda prin care oamenii călătoresc în timp, ar trebui să existe semne fizice, spune Huggett. În romanul lui Carl Sagan – Contact –  călătoria în timp este posibilă folosind un drum din spațiu-timp ce duce spre trecut. Huggett afirmă că acest tip de gaură de vierme “necesită forme exotice de materie pentru a o menține deschisă, forme ce ar putea fi detectate.” De asemenea, apar probleme la conservarea energiei – când am apărea în trecut, nu am fi formați din materia și energia deja existente acolo, ci ar trebui să importăm energie din viitor. Acest lucru ar putea crea semne care ar putea fi detectate – dacă cineva din viitor chiar ar călători în trecut în timpul nostru. Într-o coajă de nucă, rezultatele călătoriei în timp nu ar fi observate de aceia dintre noi care sunt blocați într-un timp liniar, dar metodele folosite pentru a călători în timp probabil ar lăsa niște semne.

Dacă am modifica efecte și cauze, am modifica legile probabilității

Dacă cineva chiar ar putea să se întoarcă în timp și să schimbe trecutul, atunci efectele ar preceda cauze, spune Brun. Acest lucru ar putea însemna că totul ar fi pe dos, conducând la contradicții pe care le-am putea observa cu toții. Brun ne explică:

Amestecul dintre efect și cauză poate determina evenimentele neverosimile să devină mult mai probabile. Dacă am afla, pe neașteptate, că legile șansei încalcă estimările noastre despre probabilitate, atunci ne-am putea gândi mai serios la călătoria în timp. Acest lucru înseamnă că am putea detecta existența mașinilor timpului, chiar înainte de a fi fost construite! Dar este foarte greu, pentru că nu știm ceea ce ar trebui să căutăm.

Istoria ne demonstrează că nu se călătorește în timp

În concluzie, profesorul de la Harvard, Gary Feldman, ne spune: “Dacă trecutul este schimbat în mod continuu de către călători în timp, ei nu se pricep foarte bine la acest lucru. De ce nu ar fi evitat aceștia întâmplarea a două războaie mondiale dezastroase și inutile?”

Acest articol este traducerea io9 – http://io9.com/5914731/how-do-we-know-time-travelers-arent-constantly-changing-the-past?utm_campaign=socialflow_io9_facebook&utm_source=io9_facebook&utm_medium=socialflow

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s