Stele extreme

Începutul secolului XXI a adus noi descoperiri în astronomie. Apoi, odată cu începerea „Erei Spaţiale”  în 1950, călătoriile în afara Pământului şi contactul cu planete,comete şi asteroizi au devenit realitate.

În 1911 a fost întocmită diagrama Hertzpung-Russel, pe baza relaţiilor dintre masa, dimensiunea şi luminozitatea stelelor astfel încât să se recunoască stelele uriaşe şi cele pitice.

În 1915, W.S. Adams a identificat Sirius B – prima pitică albă cunoscută, adică o stea cu o masă egală cu a Soarelui, comprimată într-un volum cam ca al Pământului.

În 1931, astrofizicianul S. Chandrasekhar a studiat comportamentul particulelor subatomice şi a descoperit o limită superioară a masei unei stele pentru a deveni o pitică albă după terminarea combustibilului – 1,4 mase solare.  Dacă are o masă mai mare, nucleul unei stele aflate în ultima fază a existenţei colapsează transformându-se într-o stea neutronică, o stea cu cu o densitate foarte mare şi un diametru de numai câţiva km. Restul stelei este distrus printr-o supernovă. Stelele neutronice se văd de pe Pământ ca surse de unde radio pulsante. Primul pulsar a fost descoperit în 1967 de către britanicii Jocelyn Bell-Burnell şi Anthony Hewish.

De curând au fost descoperite piticele maro – stele cu masă mică, prea reci ca să genereze energie prin procese nucleare.În imagine, în stânga jos, steaua indicată de săgeată este o pitică maro puţin strălucitoare care orbitează steua 15 Sagittae, asemănătoare Soarelui. Se crede că această pitică maro are o masă mai mare de cel puţin 48 de ori decât Jupiter.

Anunțuri

Stele

Lumina din Univers vine de  la stele, cele care generează energie prin fuziune nucleară. Dar  ce sunt stelele?

Stelele sunt obiecte cosmice care se formează prin condensarea aglomerărilor de gaz şi praf din nebuloase. În funcţie de masa lor iniţială, stelele au culoare, temperatură la suprafaţă, strălucire şi durată de viaţă diferite.

Stelele cu cele mai mari mase sunt numite gigante şi supergigante, fiind cele mai fierbinţi şi strălucitoare dar având o viaţă de numai  câteva milioane de ani. Un exemplu este Betelgeuse (Alpha Orion) , aflată la 425 ani-lumină de Terra, a 8-a stea ca strălucire de pe cerul nopţii.

Celelalte stele, cu mase mai mici, sunt cele mai numeroase. Acestea sunt mici, palide şi roşii, dar trăiesc miliarde de ani. Poartă denumirea de pitice roşii. Mai mici decât ele sunt doar piticele maro, care nu au masă şi nici temperatură suficientă pentru a susţine fuziunea şi astfel emit doar o lumină palidă.În imaginea de mai sus, punctul din dreapta este pitica maro Giliese 229b. Obiectul mai mare şi mai strălucitor este pitica roşie Giliese 229, în jurul căreia orbitează pitica maro.