Structura lui Saturn

Cu o masă de 95 de ori mai mare decât a Pământului, Saturn este format mai ales din cele mai simple elemente, hidrogen şi heliu, aflate în stare gazoasă şi lichidă.

Stratul exterior al planetei este format din atmosferă gazoasă. În interior, presiunea şi temperatura cresc odată cu adâncimea, iar moleculele de hidrogen şi heliu sunt comprimate până când devin lichide. La adâncimi mari, atomii îşi pierd electronii şi se comportă ca un metal lichid. Curenţii electrici din această regiune generează un câmp magnetic cu intensitatea egală cu 71% din intensitatea câmpului magnetic al Pământului.

Anunțuri

Jupiter: Structura

Deşi masa lui Jupiter este de 318 ori mai mare decât a Pământului, dimensiunea ei face ca densitatea planetei să fie foarte scăzută. Structura planetei seamănă mai mult cu a Soarelui, decât cu a oricărei alte planete din Sistemul Solar.

În partea exterioară, unde temperatura este de –110⁰ C, se află hidrogen şi heliu în formă gazoasă. Mai aproape de centru, presiunea, densitatea şi temperatura cresc, iar starea în care se află cele două gaze se modifică. La aproximativ 7 000 km, unde temperatura ≈ 2 000⁰ C, hidrogenul se află în stare lichidă. La 14 000 km, temperatura ajunge la 5 000⁰ C, hidrogenul devine compact şi se transformă în hidrogen metalic, comportându-se ca un metal topit. La 60 000 km se găseşte un nucleu solid, format din rocă, metal şi compuşi de hidrogen.

Nucleul este mic faţă de dimensiunea uriaşă a lui Jupiter, dar are o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât a Pământului.

Misiune Mercur : Structura

Mercur are o densitate foarte mare. Acest lucru de datorează fierului, care s-a acumulat în centrul planetei în urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani, formând un nucleu enorm, cu diametrul de 3600 km.

Mantaua are o grosime de 550 km şi este formată din rocă solidă. Aceasta s-a răcit lent în ultimele miliarde de ani, pe măsură ce erupţiile vulcanice şi scurgerile de lavă au încetat. Astăzi, planeta este inactivă din punct de vedere tectonic.

Al treilea strat, scoarţa, este subţire şi este formată, la fel ca şi mantaua, din silicaţi, în special anortozit. Aceeaşi compoziţie o au şi regiunile muntoase vechi de pe Lună. Nu există oxizi de fier. Spre deosebire de alte planete, aici tot fierul s-a concentrat în nucleu, care produce un câmp magnetic de 100 de ori mai slab decât al Pământului.

Structura internă a Soarelui

Soarele este format din trei straturi interioare între care nu există limite clare. În centru se află nucleul, caracterizat prin temperaturi şi presiuni foarte mari. Aici au loc fuziuni nucleare în urma cărora se formează nuclee de heliu din nuclee de atomi de hidrogen (protoni) – aproximativ 600 de milioane de tone pe secundă, şi produşi secundari. Aceştia sunt energia, emisă sub formă de fotoni – radiaţie electromagnetică (EM), şi neutrinii (particule fără sarcină electrică şi de masă aproape nulă).

Radiaţia EM se propagă din centru spre exterior printr-o zonă puţin mai rece, numită zona radiativă. Traversarea acestei zone durează în jur de 1 milion de ani, pentru că fotonii sunt continuu absorbiţi şi re-emişi de ionii din plasmă.

Mai departe, energia se adună într-o zonă convectivă, unde există jeturi imense de plasmă care se ridică, alături de jeturi mai reci de plasmă, care coboară. Apoi, energia este transferată către suprafaţă, în fotosferă. De aici se degajă în spaţiu, sub formă de căldură, lumină şi alte forme de radiaţii.