Steaua Pollux – câteva cuvinte introductive

Deși este catalogată stea beta, Pollux este cea mai strălucitoare stea din constelația zodiacală Gemeni – foarte ușor de observat cu ochiul liber în această perioadă, aflându-se în partea vestică a cerului după apusul Soarelui. Pollux este o stea gigantă portocalie, situată la  o distanță de 34 de ani-lumină de Pământ și orbitată de o planetă extrasolară. Mai jos, putem vedea o fotografie ce are în prim-plan stealele Pollux și Castor (gemenii), planeta Saturn, un avion și Luna, aflată în faza – ultimul pătrar -.

Anunțuri

Solaris

Eram bântuit de ideea că aveam o amintire greșită despre ea, dar cumva eu greșeam în legătură cu orice.”
Acest film rus clasic nu apare în această listă din cauza unei anumite știiințe pe care o proiectează, ci pentru proiectarea limitelor științei și înțelegerii umane.
Psihologul Chris Kelvin este trimis la o stație spațială ce orbitează o planetă misterioasă, numită Solaris, pentru a afla de ce echipajul acesteia nu mai răspunde mesajelor transmise de locuitorii Pământului. El îi descoperă pe membrii echipajului într-o stare de despresie emoțională, și foarte curând el însuși manifestă această stare. După ce adoarme în stație pentru prima dată, el se trezește ca să o găsească pe soția lui Rheya, care se sinucisese în urmă cu câțiva ani, stând lângă el.
Într-un anumit fel, al cărui motiv rămâne neclarificat, Solaris a adus-o înapoi pe Rheya, construind-o din memoriile soțului ei. Dar este această făptură Rheya cea adevărată sau este doar amintirea imperfectă a lui Chris, inchipuită prin ideile sale preconcepute și prin întelegerea sa limitată? Solaris este ea însăși o planetă inexplicabilă, creând forme geometrice bizare de-alungul suprafeței sale care ar putea sau nu fi în viață.

Autorul romanului original după care a fost realizat filmul, Stanislaw Lem, era convins că viața extraterestră ar fi atât de ciudată încât oamenii nu ar fi capabili să o înțeleagă. Filmul Solaris transmite cu acuratețe acest mesaj.
Deși este un psiholog antrenat și, în același timp, un om educat, Chris nu poate nici măcar să-și înțeleagă soția. Atunci, filmul întreabă – cum am putea noi înțelege o formă extraterestră cum este Solaris? Fără îndoială, devotații mecanicii cuantice și cei a problemei conștiinței vor simpatiza acest film.

Inelele lui Jupiter

Descoperit de sonda Voyager 1 în 1979, sistemul de inele al lui Jupiter este subţire şi puţin strălucitor. Este format din trei părţi – inelul principal, plat, cu un diametru de 7 000 km şi o grosime de 30 km, inelul exterior, plat şi aproape transparent, cu un diametru de 850 000 km, care se întinde de la Amalthea până la orbita lui Thebe şi haloul, aflat la marginea interioară a inelului principal, cu grosimea de 20 000 km. Particulele de praf minuscule ale acesteia ajung până la norii care înconjoară planeta.

Jupiter – Date generale

Distanţa medie faţă de Soare: 778, 3 milioane km
Temperatura la suprafaţa norilor: -110⁰ C
Diametru: 142 984 km
Volum (Pământ = 1): 1 321
Număr de sateliţi: 63
Perioadă de rotaţie: 9,93 ore
Perioadă de revoluţie  (lungimea unui an): 11,86 ani tereştri
Masă (Pământ = 1): 318
Gravitaţia la suprafaţa norilor:  2,53
Observare: este o planetă strălucitoare, uşor de observat. Chiar la cea mai slabă magnitudine a sa, Jupiter străluceşte mai puternic decât Sirius, cea mai strălucitoare stea. Se vede cel mai bine la opoziţie, o dată la 13 luni.

Jupiter: Structura

Deşi masa lui Jupiter este de 318 ori mai mare decât a Pământului, dimensiunea ei face ca densitatea planetei să fie foarte scăzută. Structura planetei seamănă mai mult cu a Soarelui, decât cu a oricărei alte planete din Sistemul Solar.

În partea exterioară, unde temperatura este de –110⁰ C, se află hidrogen şi heliu în formă gazoasă. Mai aproape de centru, presiunea, densitatea şi temperatura cresc, iar starea în care se află cele două gaze se modifică. La aproximativ 7 000 km, unde temperatura ≈ 2 000⁰ C, hidrogenul se află în stare lichidă. La 14 000 km, temperatura ajunge la 5 000⁰ C, hidrogenul devine compact şi se transformă în hidrogen metalic, comportându-se ca un metal topit. La 60 000 km se găseşte un nucleu solid, format din rocă, metal şi compuşi de hidrogen.

Nucleul este mic faţă de dimensiunea uriaşă a lui Jupiter, dar are o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât a Pământului.

Călătorie spre Jupiter – orbita

Fiind a cincea planetă de la Soare, Jupiter se află la o distanţă de aproximativ cinci ori mai mare decât Pământul faţă de Soare. Orbita lui este eliptică, iar diferenţa dintre distanţa la afeliu şi distanţa la periheliu este de 76,1 milioane km (în cazul Pământului, această diferenţă este de 5 milioane km). Un an pe Jupiter (perioada de revoluţie) durează 10 500 zile terestre, fiecare zi pe Jupiter având 10 ore (perioada de rotaţie în jurul axei proprii).


Axa de rotaţie este înclinată cu 3,1°, ceea ce înseamnă că niciuna dintre emisferele planetei nu este orientată mai mult spre Soare, în timp ce planeta se mişcă pe orbită. Astfel, pe Jupiter nu există anotimpuri distincte.

Jupiter are cea mai mare viteză de rotaţie în jurul axei proprii. Din cauza acestei viteze, materialul din regiunea ei ecuatorială este împins în exterior, astfel că planeta este bombată şi pare puţin turtită.

Mercur – Date Generale

Distanţa medie faţă de Soare –  57.9 milioane km;
Temperatura la suprafaţă –   -180 °C până la 430 °C;
Diametru – 4 875 km;
Volum (Pământ =1) –  0.056;
Numărul de sateliţi –  0;

Perioada de rotaţie –  59 de zile terestre;

Perioada de revoluţie –  88 de zile terestre;

Masa (Pământ =1) –  0.055;

Gravitaţia la Ecuator (Pământ =1) –  0.38;

Observare – poate fi văzut doar câteva zile pe lună, în zori sau la asfinţit.