Solaris

Eram bântuit de ideea că aveam o amintire greșită despre ea, dar cumva eu greșeam în legătură cu orice.”
Acest film rus clasic nu apare în această listă din cauza unei anumite știiințe pe care o proiectează, ci pentru proiectarea limitelor științei și înțelegerii umane.
Psihologul Chris Kelvin este trimis la o stație spațială ce orbitează o planetă misterioasă, numită Solaris, pentru a afla de ce echipajul acesteia nu mai răspunde mesajelor transmise de locuitorii Pământului. El îi descoperă pe membrii echipajului într-o stare de despresie emoțională, și foarte curând el însuși manifestă această stare. După ce adoarme în stație pentru prima dată, el se trezește ca să o găsească pe soția lui Rheya, care se sinucisese în urmă cu câțiva ani, stând lângă el.
Într-un anumit fel, al cărui motiv rămâne neclarificat, Solaris a adus-o înapoi pe Rheya, construind-o din memoriile soțului ei. Dar este această făptură Rheya cea adevărată sau este doar amintirea imperfectă a lui Chris, inchipuită prin ideile sale preconcepute și prin întelegerea sa limitată? Solaris este ea însăși o planetă inexplicabilă, creând forme geometrice bizare de-alungul suprafeței sale care ar putea sau nu fi în viață.

Autorul romanului original după care a fost realizat filmul, Stanislaw Lem, era convins că viața extraterestră ar fi atât de ciudată încât oamenii nu ar fi capabili să o înțeleagă. Filmul Solaris transmite cu acuratețe acest mesaj.
Deși este un psiholog antrenat și, în același timp, un om educat, Chris nu poate nici măcar să-și înțeleagă soția. Atunci, filmul întreabă – cum am putea noi înțelege o formă extraterestră cum este Solaris? Fără îndoială, devotații mecanicii cuantice și cei a problemei conștiinței vor simpatiza acest film.

Anunțuri

Gattaca

Acum discriminarea a devenit o știință exactă.”

Filmul lui Andrew Niccol merită notat pentru viziunea sa cumplită, dar credibilă, a unei societăți dominate de prejudiciul genetic.
Majoritatea copiilor sunt concepuți folosind IFV, un proces de preimplantare genetică, ce elimină toate imperfecțiunile genetice. Un genetician prietenos explică în film unor părinți ingrijorați: „Acest copil este al tot vostru, numai că este cel mai bun copil al vostru. ” Identitățile tuturor persoanelor și statuturile lor genetice sunt, de asemenea, monitorizate neîncetat de către sistemul biometric de identitate.
Personajul principal, Vincent, este un „in-Valid” – numit în acest mod pentru că el a fost conceput în mod natural și, din această cauză, el suferă de miopie și are un defect la inimă. Fiind exclus de la toate slujbele mai puțin acelea casnice, el îl plătește pe un „Valid” infirm să-i împrumute identitatea sa genetică – în forma monstrelor de urină și a asemănării – pentru ca acesta să-și urmeze visul și să devină astronaut.

Societatea proiectată în Gattaca este grea și nedreaptă, câteodată semănând cu o parodie. Este remarcabil de observat cum interviul lui Vincent pentru Gattaca Aerospace Corporation consistă în întregime doar dintr-o monstră de urină. Totuși, genetica poate oferi numai predicții statistice, iar acestea sunt foarte rar 100% sigure. Astfel, compania ar fi trebuit să îi dea și un interviu adevărat.
Cu toate acestea, Gattaca este unul dintre puținele filme care abordează problema determinismului genetic: în ce măsură suntem noi controlați de gene? Vincent depășește performanțele unor personaje genetic superioare, în mare parte prin voița sa foarte puternică. Dar înseamnă acest lucru că probele genetice chiar nu pot prezice felul în care oamenii vor îndeplini o sarcină – sau înseamnă că noi încă nu am găsit genele de voință?

Alien

Nu vă pot minți în privința șanselor, dar…aveți toata mila mea.”
Acest film horror sci-fi are câteva influențe reale, cum ar fi animația suspendată (încetarea temporară a funcțiilor vitale ale organismului, lucru obținut, de exemplu, prin înghețarea acestuia), folosită pentru menținerea în viață a echipajului navei în timpul călătoriilor interstelare ce pot dura câteva decenii (acești astronauți nu puteau călători cu viteze mai mari decât viteza luminii).

Filmul prezintă întâlnirea echipajului cu o creatură (un extraterestru) violentă cu un ciclu de viață delicat. Extraterestrul trece prin 3 faze în cursul filmului. Se naște sub forma unui ou, care produce un fel de păianjen de dimensiunea unui cap, ce are o coadă puternică și o fizionomie imprecisă, asemănătoare cu cea a reptilelor. Acesta se atașează singur primului om pe ca îl întâlnește și, in timp ce se fixează pe fața acestuia, implantează un embrion în stomacul victimei. Apoi păianjenul cade și moare. Embrionul însă supraviețuiește, hrănindu-se cu mâncarea digerată a victimei. În final, embrionul se desface (pe cea mai puțin plăcută cale posibilă) și pornește în urmărirea și uciderea echipajului navei.

Fiecare element al ciclului de viață poate fi găsit în natură la paraziți, viespii și alte insecte colonizatoare. Suspansul filmului este dat de decizia producătorilor de a lăsa evenimentele să se desfășoare fără a oferi explicații prea multe – cel care vizionează filmul trebuie el însuși să completeze ciclul de viață.
Din păcate, există și câteva aspecte ciudate. În primul rând, adultul reușește cumva să crească de la 30 centimetri la 2 metri în doar câteva ore. Extraterestrul prezintă, de asemenea, pe parcursul vieții un acid puternic în locul sângelui uman. Pentru ca acest lucru să funcționeze, extraterestrul ar trebui să fie construit din Teflon, luând în considerare că orice țesut organic ar fi distrus de acid.

Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Am ieșit afară. Nu mai am nicio amintire.”
Personajul principal, Joel, descoperă că iubita sa, Clementine, i-a șters amintirile relației lor. Dezamăgit și supărat, el se duce la compania ce a efectuat procedura și cere să îi fie ștearse și celelalte amintiri.
Totuși, în cursul procedurii el realizează că vrea să păstreze amintirile până la urmă, și începe să se împotrivească ștergerii.

Această ștergere a memoriei selective depășește cu mult tehnologia actuală, dar există câteva motive bune să ne gânim că ea nu ar putea fi imposibilă. Câteva forme de nebunie afectează anumite tipuri ale memoriei – de exemplu demența semantică, care vizează doar cunoașterea reală a lumii, și nu amintirille vieții „personale.”

În mod rațional, filmul proiectează memoria ca o rețea de legături. În a doua jumătate activă, Joel doarme în timp ce tehnicienii îi „operează” mintea. Noi urmărim în timp ce el trece de la amintirile relației sale recente la acelea din copilărie.
Fiecare amintire cu care protagonistul se confruntă este identificată și ștearsă de către tehnicieni. Acest lucru conduce la secvențe spectaculare în care el aleargă prin librării, în tmp ce cărțile dispar de pe rafturi sau iese afară dintr-o casă a cărei pereți dispar unul câte unul.

2001: A Space Odyssey

Hal, deschide trapa de intrare.”
Deși a fost făcută înainte de aterizarea pe Lună, această capodoperă cinematografică a lui Stanley Kubrick și Arthur C Clarke reprezintă o descriere surprinzător de realistă a călătoriei în spațiu.
Filmul proiecteză nave spațiale interplanetare care folosesc o varietate de tehnici pentru a le permite oamenilor să supraviețuiască la gravitație 0 – unele secțiuni ale navei se rotesc pentru a genera gravitație artificială, altele au pereții acoperiți cu Velcro (sau ceva asemănător) astfel încât membrii echipajului poartă pantofi adecvați pentru deplasarea pe aceștia. Mai mult, noi îi putem vedea pe membrii echipajului încercând să facă față plictiselii și rutinei unei îndelungate călătorii prin spațiul cosmic.

Printre detaliile corecte ale filmului se numără:
– toate scenele în care acțiunea are loc în spațiul cosmic sunt silențioase – zgomotul nu călătorește în vid
– stelele nu se mișcă pe lângă navă – pentru ca mișcarea stelelor să fie vizibilă de pe navă, aceasta ar trebui să călătorească cu o viteză apropiată de viteza luminii
– echipajul consumă mâncare sub formă de pastă și bea numai lichide cu paiul
Fizica newtoniană este respectată de comportamentul navei și de acele mici ” capsule” în care astronauții obișnuiesc să călătorească în afara ei. Problemele apar atunci când un transmițător radio aliniat perfect, prin care echipajul comunica cu cei de pe Pământ, începe să se miște încet din poziția inițială.

Filmele sci-fi și știința

Cu ceva timp în urmă a fost realizat filmul Iron Man, care a devenit rapid un film de succes, cu mari încasări. Acest film a fost lăudat pentru că a inclus multe tehnologii cu folosință practică.


Lucrul acesta face diferența, știind că Holliwoodul produce prea des filme sci-fi cu mari erori de știință – nave spațiale ce emit zgomote şuierătoare (Star Wars) sau călătorii spre centrul Pământului (The Core).
Am ales cinci filme sci-fi care nu respectă regula obișnuită de la Holliwood, pentru că ele prezintă informații științifice corecte și credibile. Informațiile acestea ar putea să nu fie 100% reale, dar ele înfățișează realitatea atunci când ai nevoie de ele cel mai mult.