Obiecte Deep Sky din constelația Scorpius

Roiul deschis M7 (NGC 6475) sau roiul lui Ptolomeu este vizibil cu ochiul liber ca o pată difuză, aproape de acul scorpionului. Conține 80 de stele cu magnitudine 6 și mai joasă, dispersate pe o zonă cât de două ori diametrul Lunii pline.

La o distanță aproape dublă se află M6 (NGC 6405), roiul Fluturele, ce o conține pe BM Scorpii, o gigantă variabilă portocalie de magnitudine 6. Roiul este compus, în mare parte, din stele fierbinți, de tip spectral B.

Lângă Antares se află M4 ( NGC 6121) – unul dintre cele mai apropiate roiuri globulare, aflat la o distanță de 7 000 de ani-lumină de Pământ.

M80 (NGC 6093) este un roi globular compact, situat la jumătatea distanței dintre alfa și beta Scorpii. Fiind situat la 36,000 de ani-lumină de noi și alcătuit din sute de mii de stele, roiul este slab în strălucire și ne trebuie un telescop mare pentru a-l studia în detaliu.

Spre sud se poate observa, cu ochiul liber sau cu un binoclu, roiul deschis NGC 6231. Cea mai strălucitoare stea din acest roi este Zeta (ζ) Scorpii, ce are un companion de magnitudine 4, mult mai apropiat de noi. Roiul se află la aproximativ 5500-6000 de ani-lumină de Pământ și este format din stele supergigante asemănătoare Pleiadelor în miniatură. Dacă acest roi ar fi situat la aceeași distanță ca și Pleiadele, stelele sale ar avea o strălucire de cel puțin 50 de ori mai mare decât cea a Pleiadelor. Se crede că are o vârstă de 3.2 milioane de ani. Mai mult, acest roi se apropie de noi cu o viteză de 22 de km/s.

Cea mai puternică sursă de raze X de pe cer este Scorpius X-1, format dintr-o stea albastră de magnitudine 13, orbitată de o stea neutronică.

Anunțuri

Spectrul Electromagnetic

Obiectele reci emit fotoni cu mai puţină energie şi sunt vizibile la lungimi de undă mai mari. Fotonii sunt mai puternici către capătul de raze gamma al spectrului.

Obiectele extrem de fierbinţi (ca şi roiurile de galaxii) emit raze X cu energie mare şi raze gamma, care mai pot fi produse doar de evenimentele violente, cum ar fi înghiţirea materiei în găurile negre.

Radiaţiile cu lungimi de undă între 1 cm şi 11 m trec uşor prin atmosfera Pământului. Această parte a spectrului include unele unde radio şi unele microunde, şi se numeşte „fereastră radio”.

Undele radio sunt produse de norii de H₂  din galaxii sau de radiaţia de tip sincroton produsă de galaxiile active şi de găurile negre. Ele pot avea o lungime de undă de peste 1 m. Very Large Array sunt observatoare radio situate în New Mexico.

Mai jos, poate fi văzută harta galaxiei Andromeda, în unde radio.

Microundele pot fi observate numai din Spaţiu (cu sonda spaţială Wilkinson Microwave Anisotropy Probe – aflată în imagine).

Cu ajutorul acestei sonde este analizată radiaţia cosmică de fond din domeniul microundelor.

Infraroşiile sunt studiate de telescoape aflate în Spaţiu (Spitzer al NASA) şi obsevatoare plasate pe vârfurile munţilor, ca cel din imagine – UKIRT – din Hawaii, aparţinând Regatului Unit.

Prin intermediul infraroşiilor sunt obsevate galaxii palide, pitice maro, nebuloase şi molecule stelare care strălucesc în această lungime de undă.

În imaginea următoare este prezentat centrul galactic în infraroşu.

Ultravioletele, cercetate cu Extreme Ultraviolet Explorer, aparţinând NASA au lungimi de undă foarte mici.

Aceste radiaţii sunt emise de surse fierbinţi – pitice albe, stele neutronice şi galaxii Seyfert.

Lumina vizibila este observată cu telescoape optice ca şi cel din imagine – Kitt Peak National Observatory din Arizona. Cu aceste telescoape se obţin cele mai clare imagini, cu puterea cea mai mare.

M90,  situată la 30 de milioane ani-lumină de Terra, este o galaxie cu o dimensiune similară cu galaxia noastră, Calea Lactee.

Razele X, studiate cu observatoare precum cel din imagine – Chandra X-ray Observatory, au o energie foarte mare. Sursele de raze X sunt găurile negre şi stelele neutronice.

Razele Gamma sunt undele electromagnetice cu cea mai mare energie, emise în urma celor mai violente evenimente cosmice. Sursele acestor radiaţii sunt stelele neutronice, supernovele şi pulsarii. În imaginea alăturată este Calea Lactee văzută ca o bandă strălucitoare, în raze gamma, şi celelalte producătoare de această radiaţie.

Imaginile mai multor radiaţii ale unei stele invizibile pot fi combinate pentru a reda o imagine a stelei. Un exemplu este supernova Kepler. În raze X cu lungime de undă mică (energie mare), supernova are culoare albastră, iar, în raze  X cu energie mică (lungime de undă mare), supernova are culoarea verde. De asemenea, imaginea din infraroşu are o culoare roşie. Astfel s-a obţinut imaginea finală.