Orion

Un vânător gigant sau un războinic urmat de câinii săi (Canis Major şi Canis Minor). Este Orion, una dintre cele mai importante constelaţii de pe cer. În mitologia greacă, Orion a fost un bărbat înalt şi chipeş, fiul lui Poseidon, zeul mării. Poetul grec Homer l-a descris pe Orion în Odiseea ca pe un mare vânător, care mânuia o bâtă de bronz. În ciuda abilităţii sale de vânător, a fost ucis de un scorpion, ca pedeapsă pentru înfumurarea lui. Pe cer, Orion este aşezat în partea opusă lui Scorpius.

Ceea ce face această constelaţie specială este Centura Orion, formată dintr-o linie de trei stele de magnitudine 2. Sabia ce atârnă de centură este formată din stele şi nebuloase, de exemplu M42 sau nebuloasa Orion.

Alfa (α) Orionis este Betelgeuse – o supergigantă roşie, de câteva sute de ori mai mare decât Soarele. Betelgeuse variază regulat în strălucire, între magnitudinile 0,0 şi 1,3, dar magnitudinea medie este 0,5. Se află la aproximativ 430 de ani-lumină distanţă şi este mai aproape de Pământ secât orice altă stea strălucitoare din Orion. Ea se află într-un contrast coloristic cu Rigel, Beta (β) Orionis, o supergigantă albastră, care marchează piciorul stând al lui Orion.

În afară de momentele rare când Betelgeuse se află la magnitudine maximă, Rigel este cea mai strălucitoare stea din constelaţie. Rigel este o stea dublă , aflată la aproape 800 de ani-lumină de Pământ. Companionul lui de magnitudine 7 poate fi distins în mijlocul aurei acestuia cu un telescop mic. Delta  (δ) Orionis şi Zeta (ζ) Orionis sunt de asemenea stele duble care pot fi văzute cu telescopul, prima având un companion de magnitudinea 7, iar ultima fiind însoţită de o stea cu magnitudinea 4.

Dacă privim Orion cu un binoclu, descoperim adevărate minuni. În zona sabiei se află NGC 1981 – un roi mare şi dispersat de stele cu magnitudinea 6 şi nebuloasa Orion – un nor enorm de gaz unde se formează stele, la 1 500 de ani-lumină de Pământ. Aceasta acoperă o zonă de pe cer mai mare decât două diametre lunare. În nopţile senine se poate vedea cu ochiul liber ca o pată difuză de lumină, la sud de centura lui Orion. În centrul nebuloasei se găseşte o stea multiplă Theta-1 (θ) Orionis sau Trapezium, care apare ca un grup de patru stele de magnitudinile 5 şi 8 când este privită printr-un telescop mic. Pe o latură a nebuloasei se află Theta-2 Orionis, o stea dublă cu componente de magnitudine 5 şi 6, care pot fi văzute separat cu binoclul. În vârful sabiei este situată Iota (ι) Orionis, o stea dublă cu componente de magnitudine 3 şi 7.

Mult mai impresionantă este steaua Sigma (σ) Orionis. Un telescop mic arată că steaua principală de magnitudine 4 are doi companioni de magnitudine 7, de-o parte, şi un companion mai apropiat, de magnitudine 9, de cealaltă parte.

Reclame

Rigel – o supergigantă albastră

Este cea mai strălucitoare stea din constelaţia Orion şi a şaptea de pe cerul nopţii, având o magnitudine aparentă de 0,18. Deşi are denumirea Bayer  „beta”, Rigel este aproape întotdeauna mai strălucitoare decât  Alpha Orionis (Betelgeuse). Dar ce face această stea specială?

Spectroscopia estimează că Rigel s-ar afla la o distanţă de 700-900 ani-lumină, în timp ce măsurarea prin paralaxă o situează la o distanţă de 860 ani-lumină, cu o eroare de aproximativ 9%.

Rigel este o supergigantă albastră. Comparată cu Soarele, are o masă de 24 de ori mai mare, o strălucire de aproximativ 85 000 ori mai puternică decât luminizitatea Soarelui şi o rază de aproape 71 de ori mai mare. Din regiunea din Calea Lactee din care face parte Sistemul Solar, Rigel este cea mai luminoasă stea. O stea mai strălucitoare decât aceasta se află la peste 1 100 ani-lumină depărtare.

Fiind foarte strălucitoare, Rigel luminează mai mulţi nori de praf. Cel mai cunoscut este  IC 2118 sau nebuloasa  Cap de vrăjitoare, aflată la 900 de ani-lumină de Pământ.

Dacă planeta noastră ar fi situată lafel de aproape de Rigel cum este de Soare, noi nu am mai exista. Temperatura la suprafaţa stelei are o valoare de aproximativ 10 500⁰ C, în timp ce temperatura la suprafaţa Soarelui este de 5 500⁰ C. Pământul ar trebui să fie  la o distanţă de cinci ori cât distanţa Soare-Pluto.

În 1831, F. G. W. Struve a descoperit că Rigel era de fapt un sistem binar. Deşi a doua stea, Rigel B nu este neapărat slabă în strălucire, având o magnitudine de 6,7, apropierea sa faţă de Rigel A (care este de 500 de ori mai strălucitoare) o face imposibil de observat prin telescoape mai mici de 150 mm.

Rigel B însuşi este un sistem binar, format din două stele din secvenţa principală care orbitează centrul odată la 9,8 zile. Ambele stele aparţin clasei spectrale B9V iar  cea mai masivă dintre ele are o masă de 1,9 mase solare.

Numele stelei a fost inspirat de locaţia ei – în „piciorul stang” al constelaţiei Orion. Provine din numele Riǧl Ǧawza al-Yusra, cuvântul arab pentru piciorul stâng al celei centrale. Alt nume arab este riǧl al-ǧabbār, piciorul gigantului. Acest cuvânt este sursa variantelor de nume folosite  mai rar – Algebar sau Elgebar.

În chineză este cunoscută drept  Shēnxiù Qī – „a şaptea dintre cele trei stele”. Numele de trei stele este din cauză că, la început, constelaţia Orion era formată din doar 3 stele – cele din centura lui Orion. Mai târziu, alte patru stele au fost adăugate în constelaţie, dar numele a rămas neschimbat.

Din cauza strălucirii sale, Rigel este vizibilă de pe toate oceanele lumii. Astfel, de-alungul istoriei, a reprezentat o figură foarte importantă pentru navigare.

În universul Star Trek, Rigel este menţionată de câteva ori prin planetele sale – Rigel II, IV, V, VII, şi XII, care sunt scenele a numeroase evenimente din seriile originale.