Pollux – caracteristici

Pollux a fost odată o stea de tip A, aflată în secvența principală. Dar între timp, ea și-a epuizat hidrogenul din nucleu în urma reacțiilor de fuziune atomică și a devenit o stea gigantă, clasificată în categoria stelară “K0 III b“. Prin “KO“ înțelegem că steaua este mai rece decât Soarele, “III“  ne conduce spre luminozitate, indicând cantitatea de energie emisă în funcție de masa stelei, iar prin “b“, aflăm că Pollux are o luminozitate inferioară mediei stelelor din clasa sa. Printr-o comparație cu Soarele, Pollux are o masă de două ori mai mare, o rază de aproape nouă ori cât raza Soarelui, o luminozitate de 46 de ori mai puternică și este de 31 de ori mai strălucitoare decât acesta în lumina vizibilă.

Temperatura acestei stele este de aproximativ 4,666 K, ceea ce o determină să aibă o culoare portocalie, specifică tuturor stelelor de tip K. Informații despre câmpul magnetic al stelei au fost obținute prin analizarea de radiații X emise de aceasta. Măsurând aceste emisii de raze X, s-a determinat că Pollux are un câmp magnetic foarte slab, fiind printre cele mai slabe câmpuri magnetice ale unei stele detectate vreodată. În acest mod, s-a ajuns la concluzia că Pollux a fost în trecut o stea de tip A, având un câmp magnetic mult mai puternic.

În 2006, oamenii de știință au descoperit că Pollux este orbitată de o planetă  uriașă pe care au numit-o Pollux b. Aceasta are masa de  2.9 ori mai mare decât cea a lui Jupiter și o perioadă de revoluție de 590 de zile (1,6 ani).

Reclame

Steaua Pollux – câteva cuvinte introductive

Deși este catalogată stea beta, Pollux este cea mai strălucitoare stea din constelația zodiacală Gemeni – foarte ușor de observat cu ochiul liber în această perioadă, aflându-se în partea vestică a cerului după apusul Soarelui. Pollux este o stea gigantă portocalie, situată la  o distanță de 34 de ani-lumină de Pământ și orbitată de o planetă extrasolară. Mai jos, putem vedea o fotografie ce are în prim-plan stealele Pollux și Castor (gemenii), planeta Saturn, un avion și Luna, aflată în faza – ultimul pătrar -.

Rigel – o supergigantă albastră

Este cea mai strălucitoare stea din constelaţia Orion şi a şaptea de pe cerul nopţii, având o magnitudine aparentă de 0,18. Deşi are denumirea Bayer  „beta”, Rigel este aproape întotdeauna mai strălucitoare decât  Alpha Orionis (Betelgeuse). Dar ce face această stea specială?

Spectroscopia estimează că Rigel s-ar afla la o distanţă de 700-900 ani-lumină, în timp ce măsurarea prin paralaxă o situează la o distanţă de 860 ani-lumină, cu o eroare de aproximativ 9%.

Rigel este o supergigantă albastră. Comparată cu Soarele, are o masă de 24 de ori mai mare, o strălucire de aproximativ 85 000 ori mai puternică decât luminizitatea Soarelui şi o rază de aproape 71 de ori mai mare. Din regiunea din Calea Lactee din care face parte Sistemul Solar, Rigel este cea mai luminoasă stea. O stea mai strălucitoare decât aceasta se află la peste 1 100 ani-lumină depărtare.

Fiind foarte strălucitoare, Rigel luminează mai mulţi nori de praf. Cel mai cunoscut este  IC 2118 sau nebuloasa  Cap de vrăjitoare, aflată la 900 de ani-lumină de Pământ.

Dacă planeta noastră ar fi situată lafel de aproape de Rigel cum este de Soare, noi nu am mai exista. Temperatura la suprafaţa stelei are o valoare de aproximativ 10 500⁰ C, în timp ce temperatura la suprafaţa Soarelui este de 5 500⁰ C. Pământul ar trebui să fie  la o distanţă de cinci ori cât distanţa Soare-Pluto.

În 1831, F. G. W. Struve a descoperit că Rigel era de fapt un sistem binar. Deşi a doua stea, Rigel B nu este neapărat slabă în strălucire, având o magnitudine de 6,7, apropierea sa faţă de Rigel A (care este de 500 de ori mai strălucitoare) o face imposibil de observat prin telescoape mai mici de 150 mm.

Rigel B însuşi este un sistem binar, format din două stele din secvenţa principală care orbitează centrul odată la 9,8 zile. Ambele stele aparţin clasei spectrale B9V iar  cea mai masivă dintre ele are o masă de 1,9 mase solare.

Numele stelei a fost inspirat de locaţia ei – în „piciorul stang” al constelaţiei Orion. Provine din numele Riǧl Ǧawza al-Yusra, cuvântul arab pentru piciorul stâng al celei centrale. Alt nume arab este riǧl al-ǧabbār, piciorul gigantului. Acest cuvânt este sursa variantelor de nume folosite  mai rar – Algebar sau Elgebar.

În chineză este cunoscută drept  Shēnxiù Qī – „a şaptea dintre cele trei stele”. Numele de trei stele este din cauză că, la început, constelaţia Orion era formată din doar 3 stele – cele din centura lui Orion. Mai târziu, alte patru stele au fost adăugate în constelaţie, dar numele a rămas neschimbat.

Din cauza strălucirii sale, Rigel este vizibilă de pe toate oceanele lumii. Astfel, de-alungul istoriei, a reprezentat o figură foarte importantă pentru navigare.

În universul Star Trek, Rigel este menţionată de câteva ori prin planetele sale – Rigel II, IV, V, VII, şi XII, care sunt scenele a numeroase evenimente din seriile originale.