Pollux – etimologie

Numele stelei, Pollux, provine din mitologia greacă, de la unul din fii gemeni ai reginei Spartei, Leda – Castor și Pollux. Pollux era nemuritor, fiind fiul lui Zeus și o avea ca soră pe celebra Elena din Troia. Conform mitologiei, Castor a fost ucis într-o bătălie, iar Pollux, neputând să trăiască fără acesta, i-a cerut lui Zeus să îl lase și pe el să moară. Dar, Pollux era fiul său, ceea ce îl făcea nemuritor iar Zeus nu a putut să îi îndeplinească cerința. În schimb, l-a sfătuit să își petreacă zilele în Olimp alături de ceilalți zei, iar cealaltă parte a timpului să fie în lumea de dincolo, acompaniat de fratele său. Din cauza devotării lui Pollux, Zeus a așezat constelația Gemeni pe cer, în amintirea lui.

În realitate însă, cele două stele se află la o distanță de 18 ani-lumină și sunt foarte diferite. Castor este o stea multiplă alcătuită din șase stele – fierbinți, de tip A sau pitice roșii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s