Impactul de acum 13 000 de ani

 O echipă internaţională de cercetători au analizat fundul râului Cuitzeo, aflat în centrul Mexicului. Ei au descoperit că stratul de sedimente al râului este format din mai multe materiale neobişnuite, ca nanodiamantele. Acest lucru i-a determinat să creadă că este posibil ca râul Cuitzeo să fi fost locul de impact al unui obiect cosmic.

Cei 16 membrii ai echipei, printre care şi James Kennett, profesor la Universitatea California, Santa Barbara, au studiat stratul de sedimente, bine ascuns sub platforma lacului. Astfel, ei au ajuns la concluzia că are o vârstă de aproximativ 13 000 de ani. Exact în aceaşi perioadă , mai exact acum 12 900 de ani, a avut loc o schimbare climatică neaşteptată care a provocat Marele Îngheţ. Această scurtă perioadă geologică a durat aproximativ 1 300 de ani. Oamenii de ştiinţă întotdeauna au presupus că o cometă ipotetică, pe nume Clovis, a fost obiectul cosmic care s-a prăbuşit pe Pământ şi a declanşat îngheţul.

Cercetătorii au identificat în acest strat nanodiamante. Acestea sunt bucăţi microscopice de praf provenit din spaţiu. Fiind supuse unor teste, nanodiamantele descoperite s-au demonstrat a fi într-o formă de impact, numită lonsdaleită. Această formă este specifică numai impactelor cosmice. Mai mult, în favoarea acestei teorii stau şi sferele în miniatură găsite în strat, care s-au ciocnit la frecveţe foarte mari în timpul impactului. James Kennet spunea că „acestea nu s-ar fi putut forma prin nicio explozie vulcanică sau de altă natură terestră pentru că se formează numai prin impact cosmic.”

Acum 13 000 de ani, un obiect cosmic – un asteroid sau o cometă, cu un diametru de câteva sute de km, a intrat în atmosfera Pământului, cel mai probabil într-un unghi ascuţit. A urmat o puternică explozie care a dus la arderea propriu-zisă a ecosistemelor din apropiere, cauzând extinţii în faună şi floră, reducerea populaţiei şi cel mai important, schimbări climatice majore. Acesta este posibilul scenariu care a determinat existeţa unei noi perioade din istoria planetei. Tot atunci au dispărut animale precum mamutul, mastodontul, o specie de feline (denumirea în engleză este ” Saber-toothed cat”) şi o specie de lupi („dire wolves”).

Geologii au mai identificat până acum doar un alt strat ce conţine materiale asemănătoare cu cele prezente în râul Cuitzeo. Acesta aparţine graniţei dintre Cretacic şi Paleogen, de acum 65 de milioane de ani, corespunzător extinţiei dinozaurilor. Cea mai verosimilă teorie despre cauzele acest eveniment îl are impactul Pământului cu un asteroid. Acest lucru este bazat pe cercetările desfăşurate la craterul Chicxulub din peninsula Yucatan, Mexic, probabil creat la impact

Ceea ce s-a întâmplat în Mexic acum 13 000 de ani a fost un hazard natural ce a avut efecte devastatoare asupra mediului înconjurător. Climatul s-a răcit, iar unele specii de animale şi plante au dispărut pentru totdeauna de pe suprafaţa Pământului. Dar, până la urmă, a dus la evoluţia planetei şi inclusiv a speciei umane.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s