Tipuri de galaxii

Roţi enorme, globuri sau nori de materie. Galaxii. În Univers, galaxiile sunt extrem de diferite – cea mai mică poate conţine câteva miliarde de stele, iar cea mai mare, în jur de un milion de milioane. Unele au doar câteva mii de ani-lumină în diametru, în timp ce altele sunt de câteva mii de ori mai mari. Există galaxii care conţin numai stele bătrâne roşii sau  galbene şi galaxii pline de stele tinere albastre, able şi sori strălucitori. Toate aceste caracteristici indică istoria şi evoluţia galaxiilor.

Galaxiile pot fi clasificate în mai multe feluri. După formă, sunt galaxii spirale, eliptice, lenticulare  şi neregulate.

Dintre toate galaxiile Universului apropiat, 25-30% sunt galaxii spirale. Fiecare dintre ele conţine un disc aplatizat de materie bogată în praf şi gaz, ce orbitează în jurul unui nucleu sferic, format din stele bătrâne, roşii sau galbene, deseori în formă de bară. Deşi stelele se află peste tot în interiorul discului, cele mai strălucitoare – roiurile de stele tinere, sunt situate numai în braţele spirale. Privit de pe Pământ, spaţiul dintre aceste braţe pare gol. De fapt, el este plin de stele. Deasupra şi dedesubtul discului există un „halou”, unde se găsesc roiurile globulare.

Galaxiile spirale se rotesc încet, de obicei o dată la câteva sute de milioane de ani, dar nu se comportă ca un obiect solid. Stelelor ce orbitează mai departe le trebuie mai mult timp să-şi completeze orbita decât celor care sunt aproape de nucleu. De asemenea, stelele din interiorul discului urmează orbite eliptice, într-un singur plan, în timp ce stelele din centru au orbite extrem de neregulate, cu diverse înclinaţii.

Galaxiile eliptice arată ca o strucută simplă, în formă de minge şi pot avea diferite dimensiuni. La un capăt,  elipticele pitice sunt roiuri relativ mici de milioane de stele care par slabe şi difuze. Unele galaxii sunt împrăştiate în spaţiu între galaxii mai mari şi conţin, probabil, misterioasa materie invizibilă numită „materie neagră„. La celălalt capăt, se află elipticele gigante, care se găsesc numai în vecinătatea centrului marilor roiuri galactice şi conţin sute de miliarde de stele. Unele eliptice gigante, numite galaxii cD, au o anvelopă exterioară de stele şi concentraţii multiple de stele în centru. Acest fapt sugerează formarea lor prin contopirea unor eliptice mai mici.

Majoritatea stelelor din eliptice sunt sunt galbene ţi roşii. Gazul şi praful din care se formează stele este rar, ceea ce indică faptul că formarea stelelor din aceste galaxii a încetat de  mult. Fiecare stea orbitează nucleul dens al galaxiei pe propria ei cale. Şansele unei posibile coloziuni sunt slabe, deoarece stelele sunt mici în comparaţie cu distanţa dintre ele.

Asemenea elipticelor, galaxiile  lenticulare au un nucleu  aproape sferic,  format din stele bătrâne roşii şi galbene. Dar, spre deosebire de acestea, lenticularele au un disc de stele şi gaz în jurul nucleului. Deşi seamănă ca formă şi dimensiune cu galaxiile spirale, acest tip de galaxie are o formă de „lentilă” şi un nucleu mai mare decât al spiralelor. Mai mult, galaxiile lenticulare nu au braţe spirale.

Fiind foarte similare cu celelalte două tipuri de galaxii, lenticularele sunt greu de deosebit de acestea. Nici formarea lor nu este clară,dar este posibil să fie galaxii spirale, care şi-au pierdut mare parte din praf şi gaz.

Unele galaxii nu sunt nici spirale, eliptice sau lenticulare. Sunt galaxii neregulate. Unele sunt clasificate   sub numele de „ciudate” sau „Pec”. Acestea se află în coliziune cu alte galaxii sau gravitaţia galaxiilor vecine le strică structura. Dar cele mai multe galaxii neregulate sunt de tip Irr – prezintă în interiorul lor activitate intensă de formare a stelelor, conţinând mult gaz, praf şi stele albastre, fierbinţi.

Există câteva galaxii neregulate care par să aibă o structură – o bară centrală sau un început de braţ. Cei mai strălucitori companioni ai galaxiei noastre, Norul Mare şi Norul Mic al lui Magellan, sunt galaxii neregulate tipice.

Toate tipurile de galaxii au o zonă întunecată în nucleu, diferită de zonele exterioare. Stelele din vecinătatea acestor nuclee galactice au orbite rapide, ceea ce sugerează  existenţa unei concentraţii enorme de masă în volumul  redus al lor. Singurul obiect care poate atinge o asemenea densitate este o gaură neagră.

Î

n ciuda atracţiei gravitaţionale enorme a acestei găuri negre supermasive, materia şi-a stabilit de multă vreme orbite stabile în jurul ei în majoritatea galaxiilor. Fără materie de absorbit, gaura neagră rămâne inactivă. Când un nor de gaz sau un obiect ajunge prea aproape, gaura neagră se poate trezi totuşi, atrăgând materia hoinară, încălzind-o şi producând radiaţie. Poate produce orice tip de radiaţie, de la unde radio de mică putere la raze X, de mare putere. În cazurile extreme, radiaţia din nucleu este singura caracteristică dominantă a unei galaxii, numită „galaxie activă”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s